Rolul legislativ al picioarelor

vineri, 16 ianuarie 2009, 20:21
4 MIN
 Rolul legislativ al picioarelor

Pe la noi se spune din mosi-stramosi ca unde-i lege nu-i tocmeala si ca legile de-aia sint facute, ca sa fie respectate. Foarte bine, dar ce te faci daca sfinta lege este facuta cu picioarele si fiecare o interpreteaza dupa cum il taie capul, izvor de nenumarate tocmeli pe baza legilor si regulamentelor facute la ceas de intuneric. Mai demult se vorbea pina la saturatie de "litera si spiritul legii", dar tot degeaba, fiindca toti se agata de pretioasa litera, cazurile care au aparut in ultima vreme in fotbal fiind nenumarate si provocind astfel discutii interminabile pe marginea regulamentelor, care nu sint chiar legi, dar nici tocmeli si trebuie aplicate si respectate. De la cazul "Bricheta din Giulesti", trecind prin absurda calamitate regulamentara Galati-Vaslui si prin scandalul cu nocturna de la Iasi, partile in conflict invoca ceea ce le convine, litera sau spiritul, dupa caz. Iar daca mai sint si reglementari care se bat cap in cap, panarama devine babilonie in toata splendoarea.

Ultimul exemplu la indemina este faimoasa "lege Radulescu", care interzice unui tehnician sa pregateasca doua echipe din acelasi esalon in timpul aceluiasi sezon. Izvorul acestei "capodopere" in materie s-a itit la finalul sezonului trecut, inceput de Mircea Rednic la Dinamo, continuat la Rapid si incheiat pe liber, dar cu certitudinea revenirii la Dinamo. Cum se poate ca un antrenor care stie toate tainitele unui vestiar sa se duca sa le toarne in altul? (De parca, daca mutarea s-ar face intre campionate, ar schimba prea mult datele problemei!). Apoi s-a considerat – si aici "spiritul legii" este corect – ca managerii din Liga I schimba mai des antrenorii decit ciorapii si aici trebuie pusa, cumva, o frina, fiindca stabilitatea pe banca tehnica este una dintre conditiile sine qua non ale succesului. Fie ca onor conducatorii se infoaie dupa primele doua-trei rezultate proaste, fie ca insisi antrenorii devin mimoze senzitive la fiecare miriit al patronului, putine sint echipele care isi pastrau colectivul tehnic da capo al fine. S-a zis ca antrenorii vor fi mai precauti, stiind ca in caz de demisie vor trebui sa-si caute de lucru pe la Ryadh sau Ciorogirla, iar conducatorii vor fi constienti ca, la un moment dat, va fi foarte greu de gasit un antrenor cu pretentii care sa nu fi trecut prin malaxorul sezonului. Iata de ce aceasta regula a fost considerata ca benefica pentru fotbalul romanesc.

Rezultatul este ca reglementarea introdusa de mai-marele antrenorilor din Liga I, Mircea Radulescu-zis-Riciu, a rezistat cu succes coscogeamite turul, dar schimbarile de antrenori au fost parca mai multe ca niciodata. Andone a stat cuminte, desi a fost cerut de Rapid, iar Fane Stoica s-a resemnat cu Curtea de Arges, semn ca tehnicienii au dorit sa respecte regulamentul.

Mai exact, spiritul lui, pentru ca un ardelean deloc greu de cap, Iuliu Muresan, a descoperit ca intre litera si spirit exista un hau imens. Si anume, litera regulamentului nu spune ca un tehnician nu poate pregati doua echipe intr-un sezon, ci nu trebuie sa semneze doua contracte ca antrenor. Cu alte cuvinte, Dusan Uhrin, dat afara de Marian Iancu de la Timisoara, poate fi angajat consilier sportiv, in timp ce antrenor poate fi un anonim, cehul Ales Jindra, care vorbeste aceeasi limba ca sus-pomenitul Uhrin. "Riciu" a scos foc pe nari, amenintind cu masuri drastice, daca se dovedeste ca Uhrin antreneaza echipa, dar foarte curind si-a dat seama ca nu are cum lua boii de la bicicleta napocana. Il poate opri Radulescu pe Uhrin sa participe (in calitate de consilier) la sedintele de antrenament ale lui Jindra? Il poate acuza ca isi consiliaza conationalul prin telefon in privinta schimbarilor de jucatori si de tactica? Ba, mai rau, fostul antrenor al nationalei si-a dat seama ca nu-l poate opri pe Uhrin nici macar sa stea pe banca, fiindca face parte din staff-ul echipei. Culmea ironiei este faptul ca cel care intra in conflict cu litera legii este Marius Lacatus, care a semnat doua contracte cu Steaua, fiindca in regulament nu este trecuta sintagma "doua contracte cu echipe diferite". Asta desi, in spirit, "Fiara" n-a pregatit si nu va pregati alta echipa decit cea a lui Becali! Sosirea consilierului Uhrin la Cluj a deschis cutia Pandorei, incepind deja sa apara "consilieri" in toate ligile.

Se spune ca romanii sint experti in a fenta legea. O dovedeste chiar si obligativitatea pentru antrenorii din Liga I de a detine licenta Pro. Reteta este simpla: daca vrei sa aduci un antrenor fara licenta, il ungi director tehnic, organizator de competitii, consilier sau chiar maturator, iar pe foaie treci un om cu licenta. Insa cazul cu Uhrin la Cluj demonstreaza altceva: romanii din fotbal stiu sa fenteze regulamentele pentru ca, in litera si spirit, ele sint facute parca special pentru a fi fentate.

Comentarii