Sa fie pe placul lui Nicu

vineri, 20 martie 2009, 19:40
3 MIN
 Sa fie pe placul lui Nicu

Un meci, film, program, emisiune, pe placul lui Nicu. Imagini disparate din spoturi promotionale transmise acum vreo zece ani pe Pro TV revin in memorie, odata cu vilva nemaipomenita stirnita in ultimele saptamini cu recuperarea pentru nationala Romaniei a mijlocasului de la Hertha Berlin. Cu deosebirea ca pretentiosul Nicu nu mai este imaginea standard a privitorului amintitului canal TV, ci etalonul salvarii nationalei Romaniei de (poate) cel mai categoric esec din ultimele doua decenii. Insusi selectionerul Victor Piturca, cunoscut pentru circumspectia sa in materie de jucatori (re)naturalizati, a intervenit prompt, cerind urgent pentru fotbalistul cu pricina cetatenia romana. Acum citiva ani, Maximilian Nicu era un jucator talentat, nici vorba, dar cunoscut mai mult prin rubricile gen "Starea Diviziei B" din presa germana. Ascensiunea sa in Bundesliga a devenit fulminanta in ultima vreme, mijlocasul nascut din parinti romani, dar care nu stie o boaba romaneasca ajungind un star al Herthei, echipa care conduce aproape autoritar clasamentul Bundesligii. Este greu de crezut ca Piturca, cel care ne-a obisnuit cu precautii extreme inainte de meciurile importante, isi pune toate sperantele in acest Nicu pentru a ingenunchea Serbia la Constanta si Austria la Klagenfurt. A si declarat contrariul intr-o conferinta de presa, planurile sale vizavi de noul international fiind mai degraba pe termen lung. Explicatia mai plauzibila a febrilitatii selectionerului este concurenta previzibila din partea germanilor, Nicu fiind urmarit cu atentie si de antrenorul teutonilor, Joachim Löw. Privind prin aceasta prisma, singura certitudine a meciului de la Constanta este aceea ca Max va fi introdus in teren, fie si pentru citeva minute, pentru a se exclude posibilitatea ca el sa joace in "Mannschaft".

Maximilian Nicu este un jucator valoros si cei care urmaresc meciurile din Bundesliga stiu bine acest lucru. Totusi, este greu de crezut ca un nou international, picat parca din cer, sa fie cheia si lacata lui Piturca in partida cu Serbia. Insusi Cristiano Ronaldo, daca – prin absurd – ar putea juca in nationala Romaniei, ar avea nevoie de mai mult timp pentru a simti pasele lui Radoi sau Nicolita. Echipa tricolora are cu totul alte probleme inaintea acestei confruntari cruciale, probleme care nu au nici un fel de legatura cu convocarea lui Max Nicu. Dificultatile serioase din zona defensiva, generate de suspendarile lui Goian si Ghionea, accidentarea lui Chivu si forma palida a lui Tamas nu sint de neglijat in fata unor adversari renumiti atit prin tehnica si experienta in campionate puternice, cit si prin tenacitatea specifica natiunii vecine. Pe de alta parte, meciul cu Serbia este prea important pentru noi, pentru a ne permite experimente de acest gen. Orice rezultat in afara de victorie in fata plavilor ne scoate, practic, dintr-o cursa in care Romania a pierdut deja cinci puncte pe teren propriu. De asemenea, nu putem sa nu conjugam meciul decisiv de la Constanta cu cealalta partida care urmeaza la citeva zile, cu Austria. Este o sarcina foarte grea a celor care raspund de echipa nationala, aceea de a lucra corespunzator la moralul fotbalistilor, in cazul unei victorii in fata Serbiei, pentru a nu pierde totul contra unui adversar care calca in strachini de mai multa vreme si reapare in competitie cu un nou antrenor.

Probleme majore inaintea unui dublu examen care poate fi decisiv numai in sens negativ, pentru ca doua victorii doar ne mentin in lupta pentru calificare, fara a fi asiguratoare. Probleme fata de care aducerea unui nou element de valoare in echipa tricolora reprezinta prea putin. Daca Maximilian Nicu va debuta cu succes in nationala cu prilejul celor doua jocuri, ar fi un cistig pentru fotbalul romanesc. Mentinerea sanselor de calificare la Cupa Mondiala din Africa de Sud depinde, insa, mult mai mult, de astuparea gaurilor din defensiva si de pregatirea psihica la nivel profesionist a celor doua jocuri care ne asteapta. Si daca totul va decurge asa cum spera toata lumea, va fi si pe placul lui Nicu.

Comentarii