Sanatate!

marți, 06 aprilie 2010, 17:38
2 MIN
 Sanatate!

Guvernul continua sa se razboiasca cu angajatii din domeniul sanitar. Asa s-ar vedea lucrurile din tabara medicilor de familie, ultima categorie profesionala care se razvrateste, dupa profesori, functionari, politisti etc. Din fotoliile guvernamentale, greva retetelor anuntata de medici se trateaza cu rabdare, dupa cum afirma impaciuitor premierul Boc. Dar, dincolo de declaratii, sistemul de sanatate se dovedeste a fi un obstacol greu de trecut pentru oricine este pus in fruntea lui.

La discutiile de ieri, ministrul de resort l-a chemat in ajutor pe seful Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate, sa lamureasca de urgenta cu reprezentantii medicilor de familie modul in care casele de asigurari vor aplica prevederile contractului-cadru 2010. Actul a fost adoptat intr-o recenta sedinta de Guvern si urma sa intre in vigoare la 1 aprilie, dar pentru aceasta trebuie sa fie semnat si de medici. Acestia contesta insa numarul mare de obligatii prevazute, precum si penalitatile consistente impuse in normele de aplicare si solicita aproximativ 10.000 de lei pentru finantarea cabinetului, fata de media de 4.200 de lei – cit se plateste acum. Probabil ca aceasta din urma solicitare va ramine, ca si in cazul celorlalti "razvratiti", doar la stadiul de cerere. Raspunsul invariabil va fi ca nu sint bani, din cauza blestematei de crize. Se vor multumi medicii doar cu eventuale concesii obtinute prin modificarea contractului-cadru?

Numarul de pacienti, care difera foarte mult de la un cabinet la altul, determina venitul fiecarui medic semnatar al unui contract cu CJAS, din care trebuie sa achite toate cheltuielile, inclusiv salariile asistentilor. Evident, avantaj par sa aiba cei cu liste bogate de pacienti, dar cit timp fizic pentru consultatie poate acorda medicul respectiv fiecaruia? Ne putem doar imagina aglomeratia de la usa cabinetului in perioada de incidenta maxima a gripei. Noul contract propus de CNAS descurajeaza "colectionarea" de pacienti cu miile, impunind consultatia de un sfert de ora. Este o durata medie si, totodata, o limitare suparatoare pentru un medic de familie, chiar daca nu toti pacientii se imbolnavesc in acelasi timp.

Problemele sistemului sanitar par mai vechi decit toate defectiunile ivite in societatea romaneasca. Acum culmineaza toate in acelasi timp, de la exodul spre vest semnalat in ultimii ani atit in rindul asistentilor, cit si al doctorilor, si pina la preturile crescinde ale medicamentelor si investigatiilor medicale. Iar culmea este ca, cu toate bolile si defectiunile din sistem, majoritatea romanilor se fac totusi bine. Doar ca ar putea fi mai multi cei care se insanatosesc.

Comentarii