Scoala si politica

In lupta dintre palate, o noua miza este acum Educatia. Situatia critica din acest domeniu, al carui minister a fost controlat in primul guvern Tariceanu de catre democrati, iar in cel de-al doilea de catre liberali, constituie pentru presedintele Traian Basescu un argument serios atunci cind acuza incompetenta ce domneste peste Palatul Victoria. Reforma educatiei si a cercetarii a devenit, imediat dupa reconfirmarea presedintelui prin referendum, stindardul programului politic al lui Traian Basescu, asa cum a fost, anterior, reforma din justitie. Raportul comisiei prezidentiale pentru analiza politicilor din domeniile educatiei si cercetarii, facut public la finele saptaminii trecute si care va fi dezbatut miine, public, la Cotroceni, este "declaratia de principii" in masura sa ii legitimeze presedintelui demersul. Si, dincolo de disputa politica, demersul sau este cit se poate de legitim. Toate guvernele au considerat domeniul Educatiei o prioritate nationala, dar, dincolo de declaratii, nu a mai fost nimic semnificativ. Au fost ministri incompetenti, masuri ce nu se intemeiau pe nici o expertiza, schimbari de-a valma care nu aveau decit sa zapaceasca sistemul, fara sa schimbe esential nimic. Traian Basescu reia sloganul golit de sens "Educatia – prioritate nationala", incercind sa ii dea un continut. Iar la baza acestei initiative sta tocmai acest raport. Problema care se pune este in ce masura demersul presedintelui va avea o finalitate.
Constituita in preajma aderarii la UE, mai precis in noiembrie 2006, comisia prezidentiala pentru analiza politicilor din domeniile educatiei si cercetarii, in frunte cu fostul ministru Mircea Miclea, a lansat, dupa o munca de sapte luni, un document care numara 31 de pagini. Cam subtire, s-ar putea spune. La baza acestei sinteze stau date statistice ale Comisiei Europene, Bancii Mondiale, OECD, rapoarte ale expertilor – unele cu o vechime de trei ani, descriind astfel o situatie existenta in sistemul romanesc la inceputul guvernarii DA, nu in acest moment. Un exemplu este criteriul performantelor obtinute de elevii romani la evaluarile internationale PISA, TIMSS, PIRLS, performante situate sub media statelor UE si chiar sub nivelul unor tari aflate la coada Uniunii, cum ar fi Bulgaria, masurate la nivelul statisticilor din 2003. De asemenea, pentru a ilustra situatia dramatica din mediul rural, unde foarte putini elevi ajung sa urmeze liceul si sa obtina performante comparabile cu cei din orase la disciplinele de baza – romana, matematica si stiinte – autorii raportului folosesc statistici ale Serviciului National de Evaluare din 2002, deci care redau situatii anterioare acestei date. Fireste, trebuie sa mentionam, pentru a nu fi acuzati de malitiozitate, ca la aceste cifre cu vechime se adauga si unele cercetari intocmite de membrii comisiei – dupa cum precizeaza ei pe prima pagina.
Fireste, in linii mari, raportul schiteaza marile probleme cu care se confrunta domeniile educatiei si cercetarii, care ar putea fi rezumate prin ineficienta, mediocritate, centralism, anacronism, saracie. Sint aceleasi probleme ce sint enuntate de aproape 10 ani, ca sa luam ca reper ministeriatul lui Andrei Marga. Iar faptul ca acum, cind sintem membri ai UE, defilam cu aceleasi neajunsuri ca si atunci cind eram in degringolada arata cit de mare e criza din educatie si cercetare – domenii in care timp de 10 ani s-a batut darabana fara a se schimba fundamental nimic. Sint lucruri repetate de zeci de ori. In ciuda rezultatelor bune la olimpiade, la nivel de masa, invatamintul romanesc este neperformant. Aproape un sfert din tinerii romani intre 18 si 24 de ani sint pe drumuri, adica sint in afara oricarui sistem de educatie, fata de media UE de 14% si de targetul propus pentru 2010, de 10%. Statul roman nu isi asuma nici o responsabilitate pentru educatia timpurie a cetatenilor sai, raminind tributar vorbei din batrini despre "cei sapte ani de-acasa". Doar 1,6% din adultii romani sint prinsi in programele de educatie permanenta, fata de 10,8% – media Uniunii. Structura pe cicluri a invatamintului in Romania este in continuare ilogica, la fel si forma de selectie a elevilor in licee, uniformizatoare si irelevanta (pe baza testelor nationale) si in scolile de arte si meserii (unde sint admisi cei care nu trec testele, deci pe baza de esec, nu dupa aptitudini). Scolile, majoritatea cladite si dotate la standardele anilor 70, nu corespund problemelor pe care le ridica educatia in era tehnologiilor comunicatiei si a globalizarii. Pe linga toate acestea, criza sistemului si ineficienta sint accentuate si de demonetizarea meseriei de cadru didactic, prin salariile umilitoare – un dascal ajunge sa depaseasca salariul mediu pe economie abia dupa 40 de ani de munca. Dar cele mai mari probleme deriva din centralismul sistemului, care nu a permis scolilor sa isi dezvolte propriile politici in privinta disciplinelor de studiu, a atragerii profesorilor valorosi si recompensarii lor, a atragerii de fonduri, a dezvoltarii unor parteneriate cu comunitatea care sa le aduca si bani. Criteriul performantei manageriale nu a fost nici acum inlocuit la toate nivelele de conducere a institutiilor, a se vedea rectorii universitatilor sau directorii institutelor de cercetare. In ce priveste lumea stiintifica, membrii comisiei o numesc in raport "o mare de mediocritate".
Solutiile propuse de autorii raportului sint, in linii mari, cele pe care le-a propus ministrul Mircea Miclea la inceputul scurtului sau mandat. Din pacate, ele au ramas actuale, pentru ca nici nepriceputul Mihail Hardau, nici aventurierul Cristian Adomnitei nu au fost in stare de ceva. Iar ministrul care va avea vointa politica de a pune in aplicare macar jumatate din propunerile din raportul comisiei  (asa subtire si imperfect cum este redactat), va fi un fel de erou. Ne intrebam, insa, daca acest raport poate deveni mai mult decit un simplu instrument de confruntare politica. Data fiind conjunctura de fata, cel putin pina la alegeri, raspunsul este nu.