Social-democratie electorala

marți, 18 ianuarie 2000, 00:00
4 MIN
 Social-democratie electorala

O superstitie a politicienilor romani spune ca nu este cazul sa incepi campania electorala daca nu ai pregatit un mesaj special pentru Moldova. Insa o regula, probabil la fel de cunoscuta, mai aminteste ca aceasta preocupare este sezoniera si dureaza doar pina la aflarea rezultatelor alegerilor. Luind in calcul numai prima premisa a politicienilor romani, Partidul Democrat a purces in aceste zile la intiia actiune electorala de anvergura a anului intreprinsa de o forta politica. Timp de trei zile, un staf al democratilor, in fruntea caruia se afla insusi ministrul de Externe, Petre Roman, dar si ministrul Transporturilor, Traian Basescu, incearca sa dovedeasca cit de patruns este partidul de problemele omului de rind din judetele Neamt si Iasi. Actiunea democratilor s-a transpus intr-un program numit "Aproape de oameni", iar mesajul final nu s-a intitulat nici proclamatie, nici program de relansare, ci, simplu si neutru, "declaratie". Intr-un limbaj lemnos, cu formule de tipul "toleranta zero fata de coruptie", pentru a evita retorismul desuet al unei celebre campanii prezidentiale trecute, Roman a vorbit despre IMM, despre locuri de munca si inexistenta protectiei sociale.
Graba cu care PD a pornit in acest an electoral este semnul evident ca liderii partidului sint ingrijorati de perspectivele politice apropiate. Aflat intr-o puternica pierdere de popularitate, in urma participarii la guvernare, perceput de electorat ca un partid duplicitar, care, in ciuda intentiilor declarative, a pus numeroase piedici adoptarii legilor proprietatii, PD are de recuperat nu numai imaginea de partid pus pe fapte, ci si credibilitatea de partener politic pentru oricare din viitorii sai aliati politici. Imaginea de "Jolley-Joker", care se da peste cap pentru a ramine la putere, s-a dovedit, pe termen lung, un antimodel de alianta.
In fata cotei descurajante din sondaje, vocile care cauta raspunzatori pentru managementul politic defectuos nu au intirziat sa apara. Interesant este ca ele nu provin dintr-un esalon secundar si defavorizat, cit mai ales de la unul dintre liderii direct raspunzatori de statutul actual al PD, Traian Basescu. Iesirea la rampa de saptamina trecuta a numarului doi din PD si reactia dezechilibrat de prompta si amanuntita a purtatorului de cuvint au dezvaluit punctele vulnerabile ale democratilor. Aceasta ne determina sa banuim ca intre autoritarul Roman si echipa coagulata in jurul "lupului de mare" exista diferente reale de opinie si chiar o competitie nedeclarata.
Vorbim deseori despre o generatie de politicieni incapabila sa-si improspateze rindurile si oferim ca exemplu PDSR si in parte PNTCD, dar uitam ca PD este si el un caz foarte sugestiv. Din 1991, cind s-a produs ruptura fata de Iliescu, PD nu a cooptat, la rindul sau, nici o personalitate in conducere. Partidul are structuri paralizate pentru ca acei citiva oameni care se ocupau inainte cu teritoriul acum sint ministri si nu s-au gasit inlocuitori pentru ei. Din acest motiv, ministri democrati vorbesc pe la conferintele de presa de o iminenta retragere de la guvernare, pentru a le mai ramine timp sa se ocupe si de partid sau de campania electorala.
La situatia anchilozata a PD se mai adauga repetatele dispute subterane dintre lideri. Timp de trei ani, in calitate de presedinte al Senatului, Roman s-a vazut titularul unei functii simbolice, ce nu i-a permis sa produca dovada pragmatismului sau. In acelasi timp, Basescu si-a cultivat atent imaginea de ministru care gestioneaza cu o mina forte crizele sociale si are un management ministerial peste nivelul celorlalti colegi. Recenta insistenta a presedintelui democrat de a deveni titularul Externelor vine sa-l scoata nu numai din eclipsa de forma publica, cit si din pozitia periclitata in partid. El incearca sa-si alcatuiasca o echipa capabila sa o contrapuna pe aceea a lui Basescu. Nu este o intimplare ca Eugen Dijmarescu este chemat tocmai de la ambasada din Japonia pentru a deveni mina dreapta a lui Roman.
In aceasta situatie, care sint perspectivele electorale ale PD si cit de credibila, in acest context, este "Declaratia pentru Moldova"? Democratii pot conta, la fel ca in 1996, pe un departament de imagine bine pus la punct. Ministrii detin sectoarele spre care s-au canalizat resurse finaciare considerabile pentru infrastructura. Ei pot decide, in cazul Moldovei, cind si cit se poate aloca pentru aeroporturi si cind pot deveni ele internationale. Basescu este coordonatorul direct al unor programe cu finantare externa care vizeaza crearea unor locuri de munca sau sprijinirea unor IMM. Roman poate aduce, din pozitia in care se afla, un serios capital electoral, intr-un an in care incep negocierile de aderare la UE. Deci, numai pozitii cheie si instrumente pentru o campanie electorala de anvergura. Ramine de vazut ce se mai poate realiza si dupa aceea. (Mihai CHIPER)

Comentarii