Turul candidatilor

marți, 21 martie 2000, 00:00
4 MIN
 Turul candidatilor

Actorii principali ai luptei pentru Primarie au devenit cunoscuti si se doresc populari. Ultimul care nu a facut-o inca, dintr-o simpla problema procedurala, este Constantin Simirad. Mai intii sa observam calitatea manageriala a celor care si-au anuntat intentia de a candida. Concurentii lui Simirad din partea PD, PDSR, PNL, ApR, UFD sau chiar PNTCD sint oameni care fie au propriile firme, fie au fost implicati din plin in activitatea edilitara a Iasului. UFD surprinde placut prin seriozitatea cu care a lasat la o parte generalitatile programelor electorale si pare pregatit oricind sa intre in activitate administrativa. Ca fost economist la CJ, Tiberiu Brailean se poate apleca cu acelasi profesionalism asupra bugetului, dar si asupra problemelor regiilor. Un tehnician pe care oricine si l-ar dori ca sfatuitor.
Pe aceeasi lungime de unda cu UFD, Dan Carlan si-a mobilizat pina acum toata echipa de tineri pentru a convinge, fie si prin sondaje, ca va fi un tur doi, bineinteles cu el ca protagonist. Carlan stie ca soliditatea si viabilitatea programului sau nu face nici cit o ceapa degerata, daca nu umbla la coarda sensibila a electoratului, precum o face Simirad cu maiestrie. Spectacolul public de la Revelion sau marsul maidanezilor sint exemplele cele mai elocvente in aceasta privinta.
O formula care circula prin experimentata administratie occidentala spune ca "apa face primarul". Nu stim cit se potriveste aceasta realitatilor romanesti, dar sigur pastreaza ceva din experienta pe care o cistiga managerul unei regii de apa. In postura in care se afla acum, managerul RAJAC Iasi, Gheorghe Nichita, nu are, in ipostaza de canditat la Primarie, motive de optimism. Din pacate, pretul apei va salta vizibil odata cu aplicarea TVA la toate serviciile. Apoi, diferitele litigii cu pierderile de apa sint subiecte sensibile pentru cetateanul de rind. Sa explici ca jumatate din costul apei este pentru achitarea imprumutului de la BERD, este pina la urma o pierdere de energie.
Intrarile in rol nu au surprins pe nimeni. Criticile, programele au inceput sa se succeada in ritmul unei adevarate campanii. Chiar asa-zisele recomandari pentru un comportament elegant in alegeri ale ApR au fost din plin incalcate. Dar lovitura de teatru a dat-o PDSR. Deputatul Traian Dobre, departe de a iesi puternic la atac, spune ca "un om care a condus orasul opt ani merita tot respectul". La mijloc se pare ca este vorba de mai mult decit amicitia cunoscuta dintre cei doi. Este, de fapt, o interesanta strategie electorala. PDSR evita situatia din 1996. Se fereste de o pozitionare defavorabila in ochii electoratului, care este in majoritate fidel actualului primar. In plus, menajindu-l pe Simirad, PDSR mentine posibila o colaborare pentru alegerile parlamentare. Numai ca, atunci PDSR o va face de pe niste pozitii de negociere mult mai dure. Practic, prin aceasta strategie de non-combat, PDSR incearca sa preia pe tacute si cu multe subintelesuri capitalul electoral al primarului. De altfel, in prezent, nu este nici un secret ca multi simpatizanti ai PDSR ar vota fara dileme pentru Simirad.
Pe de alta parte, miza PDSR va fi legata efectiv de constituirea unui grup puternic in Consiliul Local si cel Judetean. Acestea vor fi pirghiile efective de putere pe care PDSR mizeaza. Diplomatic, plasa este intinsa cu multa abilitate. Pentru Simirad, fie in postura de primar, fie in cea de candidat pe listele parlamentare, colaborarea cu PDSR va deveni cea mai rentabila oferta. In cazul in care Simirad se orienteaza spre un post in Parlament, PDSR va avea grija sa-si foloseasca avantajul celui mai numeros grup in Consiliul Local si sa impuna un loctiitor. Simirad nu va avea, probabil, nici o baza de negociere solida. Fata de 1996, cind primarul a saltat frumos cota PAC, acum acest lucru nu mai pare posibil cu Partidul Moldovenilor. PM este un partid care n-a suscitat si nu va prezenta acelasi interes cum a reusit sa o faca pe vremuri PAC-ul.
Tactica lui Simirad de pina acum pare a fi aceea de a refuza sa ridice manusa aruncata de adversari. Provocarea lui Nichita de a discuta pe marginea bugetului local a fost ridiculizata fara drept de apel. Acelasi tratament il primeste Carlan la fiecare sedinta a Consiliului Local. Nu stim daca aceasta atitudine va place electoratului, insa refuzul de a participa la asemenea dezbateri si dupa declansarea campaniei electorale, in mod sigur il vor afecta. Mai nou, si Nichita doreste sa se situeze in limitele legalitatii si, scump la vedere, evita sa se prezinte alaturi de ceilalti candidati in dezbateri publice. In schimb, fata de Simirad, Nichita nu se va putea mentine prea mult in turnul de fildes al RAJAC-ului si va fi nevoit sa recupereze contra cronometru.
Calitatea si experienta celor care s-au angajat in aceasta campanie ramine o premiza favorabila pentru performantele viitoare ale Consiliului Local. Ramine intrebarea daca cei care candideaza se vor impaca in final si cu statutul de consilieri. Faptul este mai putin probabil, dar numai astfel Iasul ar avea sansa unei schimbari de stil si de competenta la nivelul administratiei. (Mihai CHIPER)

Comentarii