Vechi amici, vechi inamici

Fie meci cu miza uriasa, fie chermeza amicala, o intilnire de fotbal dintre romani si sirbi are conotatii speciale. Nationalele Romaniei si Iugoslaviei au unul dintre cele mai bogate palmarese directe din fotbalul mondial, datorita vecinatatii celor doua tari, dar si a faptului ca, in vremurile de demult, fotbalul romanesc era concentrat spre partile vestice, cu predilectie sud-vestice. Si cum vecinii din Imperiul Chezaro-Craiesc erau prea cocosi pentru alde noi, era firesc ca intilnirile romano-iugoslave sa abunde in perioada infantila a fotbalului din cele doua tari. Nu ne mira ca primul joc oficial al Romaniei s-a disputat in mai 1922 contra Iugoslaviei la Belgrad si nu ne mira ca primul trofeu pus in joc a fost un soi de Cupa a Prieteniei, oferita mai intii de regele sirb Alexandru si, intr-o a doua faza, de Carol al II-lea al Romaniei. Si prima intilnire si primul trofeu (aur curat, dupa cum sustine patriarhul presei sportive romanesti, Ioan Chirila!) au revenit Romaniei, dar toate acele meciuri se disputau intr-un iz de agapa prieteneasca, incheiate cu fripturi in untura (pentru noi) si ulei (pentru sirbi), plus multa udatura la gradinile de vara ale Belgradului sau Bucurestilor. Apoi au inceput sa curga Balcaniadele, lung prilej de noi infruntari prietenesti intre fotbalistii celor doua natiuni vecine. Prietenia aceasta n-a fost, insa, un fel de "una tie, una mie", fiindca se juca aprig pentru victorie, si semnificativa este realitatea ca primul egal inregistrat in palmares a fost hat-departe, in 1938, deci la 16 ani de confruntari regulate, uneori si cite doua-trei intr-un an. Paradoxal este faptul ca palmaresul "all time’ este favorabil alor nostri, ca si victoriile cele mai severe, culminind cu acel 5-0 de la Bucuresti, din 1933. Paradoxal, pentru ca fotbalistii iugoslavi au luat totdeauna fata romanilor in marile competitii, iar ochii impresarilor din Occident se uitau mai mult spre Belgrad decit spre Bucuresti. Asa se face ca ligile din Franta si Germania, ba chiar si Spania (de Italia si Anglia nu te puteai apropia) erau pline de fotbalisti cu "-ic" in coada, in timp ce romanasii nostri se inghesuiau spre Ungaria sau chiar Iugoslavia. Ramine din aceasta perioada romantica bucuria pentru noi si durerea pentru sirbi ca in singurul meci care conta cu adevarat s-au impus cei mai putin vazuti: Romania – Iugoslavia 2-1 in 1934 si calificarea tricolora la Mondialul din Italia…

Au mai fost si alte victorii de rasunet si mai spre zilele noastre: 2-1 in 1946, la Balcaniada de la Tirana, in fata uneia dintre cele mai bune nationale iugoslave (o zic si sirbii!), 1-0 la Belgrad in 1956, 2-0 la Zagreb in 1977, dar a fost si acel halucinant 4-6 din toamna anului 1977, cind Moraru si Sames au fost la cules de cucuruz pe teren, iar Susic mitralia din toate pozitiile poarta prietenului de gratare a "nasului" de azi… Ei, si ce-i? Tot sirbii erau mai buni pe ansamblu, dar atunci intervenea si factorul politic, regimul cvasi-disident al lui Tito fiind mai transparent migratiei valorilor decit cel de la Bucuresti.

Daca legam aceste file de istorie de intilnirea de astazi de la Constanta, s-ar putea sa facem greseala sa confundam Serbia noua cu Iugoslavia veche, la care mai cotizau alte cinci natiuni, in frunte cu Croatia. Se spune ca Iugoslavia ar fi putut da odata si odata marea lovitura in fotbal, daca boema sirbo-ortodoxa s-ar fi conjugat perfect cu seriozitatea croato-catolica. Nu intimplator, in zilele noastre, cu toata valoarea adunata a echipelor de la Belgrad, parca performanta s-a itit mai mult spre Zagreb. Pe linga aceste incongruente, mai existau si rafuieli istorice care transfigurau pina si terenul de fotbal.

Adevarul este ca Romania joaca astazi primul meci din istorie in fata Serbiei si atit. Toata documentaristica arata ca Serbia este o echipa superioara celei a Romaniei, dar niciodata nu s-a putut da un pronostic cert inaintea unei astfel de confruntari. Asa ca de ce n-am spera ca Romania va reusi sa invinga in cel mai important meci al ultimilor ani?