Vedete post-mortem

Saptamina trecuta, 12 oameni au murit intr-o mina din Valea Jiului. Unii spun ca se simtea gazul in galerii, altii afirma ca accidente de acest fel sint inevitabile. S-au impartit deja vinovatii spre membrii conducerii exploatarii miniere, care i-au impins pe oameni in mina, dar si spre membrii Guvernului, ca n-au investit in siguranta lucrului in subteran. Ancheta deschisa va stabili ce s-a intimplat si de ce. Tragedia s-a petrecut in toiul unei campanii electorale care, inevitabil, si-a pus amprenta si asupra celor intimplate la Petrila. Din nou, s-au facut auzite voci care sustin ca, altfel, ranitii nu ar fi fost tratati asa bine. Insa dincolo de circoteli, acuzatii cu jumatate de gura si suspiciuni de campanie, s-au vazut membrii unei categorii profesionale pe deplin constienti de ceea ce fac si de faptul ca ziua de miine este ceva relativ in meseria lor. S-au vazut rudele indurerate ale celor morti, care insa nu cereau nimic, parca impacate cu ideea unui destin perfid. Practic, drama din Valea Jiului a readus in prim-plan o lume uitata, cu oameni obisnuiti, care traiesc la fel ca majoritatea romanilor. Din pacate, asemenea prim-planuri ies rareori in evidenta. Minerii sint vedete doar atunci cind mor.

Nu mai departe de asta-vara, inundatiile ne-au prezentat alti deznadajduiti – cei care au ramas pe drumuri dupa ce apele le-au luat casele. Si in acest caz s-au cautat vinovatii care n-au prevazut dezastrele la timp, s-au descoperit metehnele constructiilor ridicate pe malul apei, in albiile inundabile, si s-au facut corectii pentru viitoarele autorizatii de constructie. Cei ramasi fara case au primit in schimb altele noi, mai trainice, facute parca in ciuda companiilor de asigurari care sigur n-au avut vinzari in regiunile afectate. Reconstructia a durat mai putin decit cu doi sau trei ani in urma, cind alte inundatii si apoi revarsarea Dunarii au maturat mai multe sate din sudul tarii. Dar atunci nu era campanie. Daca locuitorii localitatilor doljene sau galatene distruse au prins o iarna in module strimte, sinistratii din anul electoral 2008 au deja casele "la rosu" si unii si-au permis chiar sa respinga ajutorul pina nu vor fi si zugravite. De obicei, nemultumitului i se ia darul, dar se vede treaba ca vorba nu e valabila in preajma alegerilor.

Cu citeva luni in urma, matusa Ioana a reamintit autoritatilor de batrinii care au pensii invizibile. Probabil ca, fara imaginea ei pe ecranele televizoarelor, pensiile de doi lei ar fi continuat sa impovareze bugetul greu incercat al statului. Un stat de doi lei, dupa cum spunea un clasic politician in viata. E adevarat ca, fara drame, tragedii si scandaluri, presa si-ar pierde multi clienti, insa cum s-ar putea numi situatia de la polul opus, cind toate acestea nu mai incap in pagini si in timpul de emisie? In definitiv, in accidentele rutiere mor in fiecare an mii de oameni, dar de tragedia asta nu se mai ingrijoreaza nimeni.