Lupta de la mijloc

La ora la care scriem aceste rinduri, abia s-a terminat primul tur de orizont al turneului final, fiecare dintre cele 16 echipe care au avut viza de intrare pentru Elvetia si Austria semnind in cartea primelor impresii. Care acopera, firesc, intreaga plaja, de la peste asteptari, gen Olanda, trecind pe la confirmari (in ambele sensuri, Germania la plus ori Austria la minus) si ajungind la dezamagiri, cu Italia, capul unei liste in care mai pot fi plasate Rusia ori chiar Franta. Logic, dupa doar un meci nu se pot da verdicte, schimbarile la fata profunde de la un meci la altul ori de la o faza la alta a competitiei incurcind multe calcule si in alte competitii majore.

Din punct de vedere al asezarilor tactice, ca o prima concluzie ce se poate trage este confirmarea decesului liberoului, nici una din echipele prezente la EURO 2008 nemaiincercind sa dezgroape "maturatorii" celebri in urma cu citeva decenii. Mai mult, sistemul cu trei stoperi in linie isi traieste agonia, echipele care au preferat acest modul, Austria (ce a semanat, ca asezare, cu Rapidul lui Razvan Lucescu, ce miza pe "3-4-3" in Giulesti) ori Grecia ("5-4-1") pornind cu stingul.

Acceptind triumful dispozitivelor cu patru fundasi, folosit de paisprezece echipe, trebuie sa remarcam lupta ce s-a dat intre numarul de atacanti centrali utilizati, de aici rezultind si "look"-ul liniilor mediane. Interesant este faptul ca desi doar sase formatii au preferat sa mearga pe dispozitivul cu doi atacanti veritabili, patru au cistigat (Spania, Suedia, Germania si Croatia, primele trei foarte clar),una (Franta) a remizat si doar Elvetia a pierdut, insa abia dupa ce unul dintre cele doua virfuri, Frei, s-a accidentat. Raminind la capitolul atacanti, celelalte zece echipe au mizat pe un virf impins, sustinut, in general de doi jucatori, pozitionati variabil, fie mai aproape de zona centrala (gen Italia, ce a inceput cel mai aproape de "4-3-3", ori Austria), fie mai in banda (cum ar fi Portugalia). Si alte echipe au pus pe hirtie dispozitive asemanatoare insa la cehi ori romani, de exemplu, nu a iesit decit un "4-5-1" dupa ce "aripile" nu s-au desfacut mai deloc spre atac.

Ajungind la liniile de mijloc, acestea au avut si ele o etalare diversa. Daca acceptam ca singurele echipe ce au jucat cu trei jucatori de atac au fost Italia si Austria, rezulta ca au ramas sase echipe cu patru mijlocasi si opt cu cinci jucatori in acest compartiment. Si aici au aparut pozitionari multiple: rombul Suediei, doi mijlocasi centrali (Elvetia, Croatia), doi inchizatori (Franta) ori un inchizator si un mijlocas mai ofensiv (Germania, Spania) – in cazul liniei de patru; un mijlocas central retras in spatele altor doi (Cehia, Rusia), ori doi inchizatori (Portugalia, Olanda, ce au mizat pe "4-2-3-1", ori Grecia).

Tragind linie, daca razboiul fundasilor a fost cistigat de linia de patru iar duelul "4-5-1" (cu variantele de rigoare) contra "4-4-2", inca e viu, lupta cea mai mare din punct de vedere tactic se leaga de pozitionarea jucatorilor la mijlocul terenului.