„Decorama“ – 40 de apartamente in cinci imobile tip vila

Subtitlu

miercuri, 10 octombrie 2007, 18:24
3 MIN
 „Decorama“ – 40 de apartamente in cinci imobile tip vila

In luna aprilie 2008 va fi data in folosinta prima cladire

Cel de-al V-lea proiect imobiliar pe care vi-l propunem astazi spre observatie este ansamblul rezidential de case ce se construieste in zona Bucium, la jumatate de kilometru distanta de Hanul Trei Sarmale. Denumit de investitori „Decorama", proiectul presupune constructia a 40 de apartamente de la una pina la trei camere.

 Ansamblul de cinci imobile tip vila este dezvoltat de firma S.C. Domus SRL din Iasi, patronata de omul de afaceri Tudor Balan. „«Decorama» este un ansamblu rezidential ce cuprinde cinci imobile a cite opt apartamente fiecare, dispuse pe trei nivele si parter. Proiectul se intinde pe o suprafata totala de aproximativ 4.500 de metri patrati, iar valoarea investitiei se ridica la peste 3,6 milioane euro", ne-a declarat Simona Afrasinei, account manager la agentia de promovare Advero.

Simona Afrasinei a mai precizat ca, chiar daca prima cladire se afla deocamdata la rosu, aceasta va putea fi data in folosinta incepind cu luna aprilie a anului viitor. „A doua cladire este la stadiul de turnare a fundatiei. Vom incepe constructia celorlalte imobile in primavara lui 2008, cu termen pentru a finaliza totul in vara lui 2009", au mentionat oficilalii companiei.

Pretul de pornire pentru un apartament este 90.000 de euro

Dupa cum sustin reprezentantii firmei, pretul unui apartament pleaca de la 90.000 de euro, inclusiv TVA, pentru o suprafata de 80 de metri patrati, la care se adauga circa 42 de metri patrati de gradina in fata sau in spatele cladirii.

„Suprafata unui apartament poate varia intre 80 metri patrati si 100 de metri patrati si poate fi compartimentata, dupa necesitati in una, doua sau trei camere, in functie de stilul de viata a fiecarui beneficiar in parte. Aceasta facilitate porneste de la structura de rezistenta pe cadre a imobilului", a explicat Simona Afrasinei.

Oficialii companiei au precizat totodata ca suprafata construita a apartamentelor variaza intre 102 metri patrati in cazul celor situate la parter si 87 de metri patrati in cazul celor amplasate la etajul 1. La etajele doi si trei, suprafetele se incadreaza intre 98 metri patrati, respectiv 89 de metri patrati.

„Inca sintem in perioada de promotie. Dupa finalizarea primului ansamblu, cu siguranta preturile vor mai creste, treptat, cu 10, 20 sau chiar 30 %", au specificat reprezentantii companiei.

Avansul este de 25%

Persoanele care sint interesate sa cumpere un apartament in noul ansamblu rezidential trebuie sa stie ca sint nevoite sa achite un avans de 25% din valoarea imobilului, urmind ca inca un sfert din costuri sa fie platite in momentul in care constructia se afla la rosu. Diferenta de bani se va achita la predarea cheilor.

Rezervarile se pot face prin intermediul agentiei imobiliare Global Intermed. „Etajul la care este situat apartamentul nu influenteaza deocamdata pretul, insa dupa finalizarea primului bloc, este foarte posibil ca apartamentele de la parter si cele de la etajul trei sa coste mai mult", a spus Simona Afrasinei.

Fiind un complex de imobile de lux, investitorii sustin ca au ales materiale de calitate superioara atit pentru interiorul cit si pentru exteriorul locuintei. Astfel, fiecare apartament va fi dotat cu gresie, faianta, timplarie din PVC cu geam termopan Veka, la care se adauga utilitati de tip telefonie si internet care sint in pregatire.

„Valoarea finisajelor si a dotarilor incluse se ridica la suma de 10.000 de euro. Beneficiarii au posibilitatea de a alege, in limita acestui buget, din show-room-ul Domus materialele pentru locuinta lor in functie de preferinte", au completat reprezentantii companiei.

Investitorii sustin de asemenea ca au avut grija sa asigure fiecarui locatar cite un loc de parcare privat pentru masina personala. Ansamblul va totaliza la final 40 de locuri de parcare.

Comentarii