Apa rece poate fi facturata individual

Subtitlu

miercuri, 23 aprilie 2008, 14:34
3 MIN
 Apa rece poate fi facturata individual

O astfel de situatie se regaseste la asociatia de proprietari a blocului C3, scara C, din Piata Voievozilor nr. 16. Administratorul Valeriu Rudolf a declarat ca, pentru a putea trece la facturarea individuala, a fost nevoit sa dea in judecata Regia de apa. „Dupa mai bine de patru ani de zile, am cistigat in instanta acest drept, care era al nostru. I-am dat in judecata si am cistigat, dar RAJAC a facut recurs. Am cistigat si recursul intr-un final", a precizat Valeriu Rudolf.

Administratorul a afirmat ca locatarii au cerut ca apa sa le fie facturata individual pentru a nu mai plati pierderile regiei. „Sint o serie de avantaje. In primul rind locatarii nu mai depind unul de altul. Cine nu plateste, nu primeste apa, fara ca ceilalti vecini sa fie afectati. In al doilea rind plateam si pierderile care nu ne apartineau ceea ce nu este normal. Masuratorile sint aceleasi peste tot si am vrut sa platim numai cit consumam, nu cit vor altii", a adaugat Rudolf. Acesta a specificat ca pentru a se trece la sistemul de facturare individuala a fost necesara scoaterea instalatiei de apa pe casa scarii. Ca atare au fost scoase coloanele de apa principale in afara apartamentelor iar la intrarea in fiecare locuinta exista cite un apometru. „Locatarii care nu platesc li se taie apa. Am posibilitatea ca de pe casa scarii sa opresc furnizarea apei si sa golesc instalatia pentru locuinta respectiva", a explicat Rudolf.

Administratorul a afirmat ca modificarile la instalatiile de apa au fost aduse inca din anul 2001. „Noi am vrut demult sa renuntam la acest sistem de facturare, la comun. Am vorbit la RAJAC si prin 2001 ni s-a spus ca s-ar putea sa rezolvam aceasta problema daca vom scoate instalatiile in exterior si vom monta apometre la intrarea in apartamente. Dupa ce am facut si asta, cei de la RAJAC au zis ca tot nu se poate trece la facturarea individuala si atunci am fost nevoiti sa-i dam in judecata", a dat informatii suplimentare administratorul blocului C3.

Cu toate acestea, costurile pentru modificarea instalatiilor de apa nu sint deloc de neglijat. Conform celor declarate de locatari, in urma cu aproximativ 6 ani, valoarea lucrarilor s-a ridicat la circa 1.000 de lei pentru fiecare apartament.

Desi la RAJAC au ajuns mai multe cereri de trecere la facturare individuala, acestea sint in continuare respinse, sub paravanul unor articole de lege. Oficialii RAJAC sustin ca, in problema facturarii individuale, au cerut lamuriri suplimentare de la Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice (ANRSC). Astfel, in raspunsul primit este specificat ca „solicitarile pentru trecerea la facturarea individuala in interiorul condominiilor excede legislatia in vigoare si nu poate crea nici un fel de obligatii sau raspunderi privind o astfel de implementare".

Concret, conform ANRSC, „facturarea consumurilor de apa trebuie sa se faca la nivelul asociatiilor de proprietari sau locatari". Desi se afla intr-o situatie similara cu cea a RAJAC, CET incheie totusi contracte individuale cu locatarii dintr-un condominiu. Ca atare, in caz de neplata a caldurii sau a apei calde furnizate, sint debransati doar locatarii rau-platnici. „Nu este deloc usor, dar am cautat sa venim in ajutorul celorlalti locatari, care sint cu plata la zi", a declarat Didi Melinte, directorul CET Iasi.

Comentarii