Patul rabatabil, o solutie pentru camere mici

miercuri, 27 februarie 2008, 19:32
2 MIN
 Patul rabatabil, o solutie pentru camere mici
Sursa: www.paturirabatabile.ro

Lipsa de spatiu este un inconvenient al omului modern. Nevoia de miscare, de aer, de libertate este prezenta mereu. Un apartament ingramadit cu mobilier, care mai de care mai nefolositor, poate inhiba, enerva sau chiar supara proprietarul.

Solutii pentru a scapa de acest inconvenient sint. Una dintre ele este inlocuirea patului normal cu unul rabatabil, incastrat in mobiler. Din pacate, acest tip de mobilier se gaseste foarte rar sau aproape deloc in magazinele de profil din Iasi. Insa exista solutia realizarii la comanda.

Patul rabatabil – cerere si oferta

Am umblat prin depozitele si magazinele iesene in cautarea unui astfel de produs. Din nefericire nu am reusit sa-l gasim desi nu am facut o „ancheta" exhaustiva.

Sursa: www.paturirabatabile.ro

In schimb, un magazin de pe linga Billa comercializeaza mecanisme utilizate pentru paturile rabatabile. Pistoanele si picioarele pentru un pat simplu rabatabil costa 830 de lei iar pentru unul dublu costa 850 de lei. Asa ca, daca tinem cont de faptul ca doar mecanismul de prindere are un pret destul de ridicat atunci pretul per ansamblu al produsului este cu mult mai mare.

„Eu lucrez la comanda astfel de produse. Un pat de doua persoane costa in jur de 1500-1600 de lei, dintre care doar mecanismul costa in jur de 1000 de lei. Insa, acest pret este doar pentru pat nu si pentru saltea, la care pretul variaza intre 200-800 de lei, sau pentru alte corpuri aferente patului", explica Gabriel Munteanu, manager al firmei S.C Opal S.R.L.

In ultima perioada, el a realizat 7-8 paturi rabatabile. „Un om care are restrictie de spatiu este nevoit sa apeleze si la astfel de resurse", spune el.

Functionalitate si decor

Sursa: www.paturirabatabile.ro

Un pat rabatabil amplasat in sufragerie poate deveni oricind un loc in care musafirii doriti sau nepoftiti pot dormi. El nu ocupa spatiu cind este strins, avind latimea mobilierului de camera. Si in dormitor un pat rabatabil de una sau doua persoane poate fi o solutie buna. Proprietarul va scapa cu siguranta de a face patul in fiecare zi. Nu trebuie decit sa il rabateze dimineata si seara.

Modelele de paturi rabatabile realizate impreuna cu corpurile de mobilier aferente sint multe si interesante. Putem alege fie doua brate de biblioteca, fie doua spatii speciale, etajate pe care pot fi asezate fie diferite obiecte decorative, fie plante. Important este ca exista „libertate de miscare".

Comentarii