Pilula ecologica

miercuri, 14 noiembrie 2007, 18:28
2 MIN
 Pilula ecologica

Aerul este primul „aliment" de care are nevoie omul pentru a trai, apoi de apa si in final de hrana si aceasta pentru ca omul poate rezista fara hrana 10 -15 zile, fara apa 2-3 zile, dar fara aer citeva minute. De ce este aerul atit de important? Pentru ca el contine oxigen. Cind inspiram aerul in plamini, oxigenul este transferat globulelor rosii ale singelui, care il vor duce mai departe la toate celulele organismului. La nivelul acestora au loc reactii chimice vitale.

In cazul in care celulele nu sunt „aprovizionate" cu oxigen suficient, acestea se orienteaza spre metabolismul anaerob, ceea ce duce la perturbarea procesului metabolic al celulelor. Pentru a mentine la cote normale schimbul de oxigen si dioxid de carbon ce are loc in plamini, un om are nevoie sa respire in medie 0,5 metri cubi aer/ora cind este in repaos si 5 metri cubi/ora cind face o munca grea.

Elementele ce intra in compozitia aerului sint: azot – 78.09 %, oxigen – 20,95 %, dioxid de carbon – 0.03 %, alte gaze – 0.003 %. Indicele de calitate al aerului este dat de procentul de oxigen. Astazi, ca urmare a tehnologizarii societatii moderne, are loc o limitare crescinda a sursei de oxigen. Poluarea tot mai accentuata a mediului inconjurator, consumul alimentelor si al bauturilor prelucrate prin tehnologii moderne (care duc la cresterea continutului de substante nocive in aliment), stresul, iluminatul artificial, sedentarismul, reduc cantitatea de oxigen care ajunge la celulele organismului.

Cu o suta de ani in urma continutul de oxigen al aerului era de 22 % iar astazi dupa cum s-a vazut, este in medie de 19 %, iar in orasele mari de 12 – 15 %. Calitatea aerului creste in zonele cu multa vegetatie, in zonele impadurite, linga mari si oceane. Cea mai mare cantitate de oxigen necesara lumii vii este furnizata de paduri (doua treimi ).

Asadar, o masura aflata la indemina noastra pentru a imbunatati calitatea aerului consta in protejarea zonelor verzi, oprirea defrisarilor si extinderea suprafetelor impadurite.

Comentarii