Piraeus Bank – „Creditul de Casa Noua” si „Casa acum/ Casa Prosper”

Subtitlu

miercuri, 26 martie 2008, 17:19
4 MIN
 Piraeus Bank – „Creditul de Casa Noua” si „Casa acum/ Casa Prosper”

Serialul „Ce oferte au bancile comerciale pentru persoanele care isi cauta o locuinta" continua in editia de astazi cu propunerea venita din partea bancii comerciale Piraeus Bank.

Dupa cum sustin oficialii institutiei de credit, Piraeus Bank Romania are un portofoliu variat de produse de creditare destinate cumpararii, constructiei sau modernizarii unui imobil. In cursul anului trecut, banca a lansat patru noi produse de acest tip.

1. "Creditul de Casa Noua" se adreseaza persoanelor care au nevoie de finantare pentru achizitionarea unei locuinte, dar si celor care doresc refinantarea unui credit aflat in derulare la o alta banca. Potrivit reprezentantilor bancii, contractantul nu plateste nimic bancii (nici dobinda, nici principalul) in primele sase luni de credit, iar in urmatorii trei ani va plati doar dobinda urmind ca, dupa aceasta perioada, rambursarea sa se faca in rate lunare egale.

"Creditul de Casa Noua se acorda pe o perioada de maxim 30 de ani, valoarea minima a sumei acordate fiind de 5.000 euro sau echivalentul in lei. Avansul reprezinta minimum 25% din valoarea de investitie in cazul creditelor ipotecar/imobiliare si 0% in cazul creditelor de nevoi personale garantate cu ipoteca si a celor pentru refinantare", a declarat Carmen Chidovat, area manager regiunea Nord-Est la Piraeus Bank Romania.

Costurile aferente creditarii includ comisionul de acordare de 2% aplicat la valoarea imprumutului. Pentru un credit de nevoi personale cu garantie reala in valoare de 60.000 euro pe o perioada de 360 de luni, clientul nu plateste nimic in primele sase luni, urmind sa achite din luna a VII-a o rata egala cu 472 de euro. Pentru a obtine un astfel de credit, solicitantul are nevoie de un venit de minimum de 4.400 lei pe luna. Un astfel de imprumut poate fi aprobat de banca daca solicitantul detine un alt imobil care sa constituie garantie.

"In cazul in care nu are un alt astfel de imobil, solicitantul poate sa obtina un credit ipotecar/imobiliar de maximum 45.000 euro, trebuind sa contribuie cu resurse proprii de minimum 15.000 euro. Pentru creditul de 45.000 euro, potentialul client are nevoie de un venit de minimum 3.000 lei, urmind sa plateasca incepind cu a VII-a luna o rata de 324 euro", a explicat Carmen Chidovat.

2. "Casa acum/ Casa Prosper" se adreseaza persoanelor care doresc sa cumpere, sa construiasca sau sa modernizeze un imobil. Valoarea imprumutului este cuprinsa intre 5.000 si 250.000 euro sau echivalentul in lei si franci elvetieni, fara a depasi 75% din valoarea de investitie. Perioada maxima de creditare variaza in functie de destinatia imprumutului – cumparare, constructie sau modernizare – intre 10 si 30 de ani. Perioada de gratie acordata este de sase luni pentru modernizare si 12 luni pentru constructie.

"Rata dobinzii este variabila si revizuibila la fiecare trei luni, in functie de indicele de referinta ROBOR (3%), EURIBOR (3,9%), LIBOR (3,9%) la trei luni si marja bancii. Costurile aferente creditarii includ comisionul de acordare de 2% aplicat la valoarea imprumutului, comisionul de administrare de 0,03% aplicat la valoarea evaluata a imobilelor aduse drept garantie. Asigurarile sint platite de banca pe toata perioada creditului", a specificat Carmen Chidovat.

3. In cazul creditului ipotecar cu dobinda fixa in primul an si apoi variabila, valoarea imprumutului este de minim 5.000 euro sau echivalent in lei si franci elvetieni. Perioada maxima de creditare/garantie este de 30 de ani pentru cumparare, 30 de ani pentru constructie si 10 ani pentru modernizare.

Rata dobinzii este fixa in primele 12 luni urmind ca apoi dobinda sa fie variabila si revizuibila la fiecare trei luni, in functie de indicele de referinta ROBOR (3,1%), EURIBOR (4,1%), LIBOR (4,1%) la trei luni si marja bancii. Comisioanele percepute sint cel de acordare, de 1,5%, aplicat la valoarea imprumutului.

"Un alt avantaj al acestui imprumut este posibilitatea de a fi folosit pentru a refinanta un alt credit. Creditul care urmeaza sa fie refinantat trebuie sa aiba o vechime de minimum trei luni la data solicitarii imprumutului. In acelasi timp, clientul nu trebuie sa aiba restante la creditul ce urmeaza a fi refinantat", a detaliat Carmen Chidovat.

4. Persoanele care opteaza pentru creditul de nevoi personale cu garantie reala (inclusiv refinantarea unui credit de consum) trebuie sa stie ca imprumutul este disponibil in doua variante, cu sau fara perioada de gratie. Pentru ambele modele, valoarea minima acordata este de 5.000 euro sau echivalentul in lei si franci elvetieni. Dupa cum sustin oficialii bancii, nu exista un plafon maxim de creditare fara ca suma solicitata sa depaseasca 75% din valoarea garantiei.

De asemenea, asigurarea imobilului poate fi adusa drept garantie pe toata durata creditului. Pentru creditul de nevoi personale cu garantie reala si cu perioada de gratie, perioada minima de rambursare este de cinci ani, cea maxima ajungind pina la 30 de ani. In primele sase luni, beneficiarul nu va plati nici dobinda, nici principalul, iar in urmatorii trei ani va achita doar dobinda. Dupa aceasta perioada, clientul va plati in rate lunare egale principalul si dobinda aferenta. Costurile includ comisionul de acordare de 2% (care poate fi inclus in suma creditului sau nu). Potentialii beneficiari au nevoie, pe linga asigurarea imobilului si de asigurare de viata.

"Pentru creditul de nevoi personale cu garantie reala fara perioada de gratie, rata dobinzii este variabila si revizuibila la fiecare trei luni in functie de indicele de referinta ROBOR/ EURIBOR/ LIBOR la trei luni si marja bancii. Perioada minima este de 12 luni, iar perioada maxima este de 30 de ani. Rambursarea se face prin rate lunare constante. Asigurarile de imobil si de viata vor fi platite de banca pe toata durata creditului", a conchis Carmen Chidovat.

Comentarii