11 zecisti la bacalaureat

luni, 06 iulie 2009, 16:19
2 MIN
 11 zecisti la bacalaureat

72,62% dintre candidatii ieseni prezenti la examenul de bacalaureat au promovat anul acesta, respectiv 5.286 de absolventi. Iasul se afla situat peste limita minima inregistrata la nivel national, cu mai bine de 10 procente, nestiindu-se inca in acest moment cum ne situam fata de media nationala, aceasta nefiind inca conuscuta.

Conform unei prime statistici, procentul de promovabilitate la nivel national variaza, pe judete, intre 60% si 94%. In Galati au luat astfel note de trecere 59,82% dintre cei prezenti, in timp ce in judetul Timis au promovat 93,7%, rezultatele fiind dinaintea depunerii contestatiilor.  

In Iasi, procentul de promovabilitate se mentine relativ constant fata de anul trecut, cind acesta a fost 72,011%, dar este in scadere daca ne uitam la rezultatele de acum doi ani sau trei ani, cind au promovat 78,35%, respectiv 83,43%.

11 absolventi de liceu au primit nota 10 la toate probele de bacalaureat. Cei mai multi finalisti, respectiv 35,28% din cei care au obtinut note de trecere, au medii cuprinse intre 8 si 8,99.

Doar 620 de absolventi au medii intre 6 si 7

11 absolventi de liceu ieseni au obtinut zece pe linie la examenul de bacalaureat. Cei mai multi zecisti, cinci dintre ei, sint absolventi ai Colegiului National "Costache Negruzzi", respectiv Loredana-Elena Chiriac, Diana-Elena Abalasei, Andra Corina Sfabu, Alexandra Luchian si Ana- Maria Daneliuc.

In ordine descrescatoare ca numar pe licee, urmeaza patru absolventi de la Colegiul "Emil Racovita", respectiv Ana-Lacramioara Lungoci, Ioana- Maria Florea, Irina Naum si Georgiana- Emanuela Gilca.

In topul rezultatelor de la bacalaureat, cu 10 la toate probele, se mai afla Anca Covaliu de la Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri", olimpica internationala la limba si literatura romana, si Cristina Rugina, de la Colegiul"Mihai Eminescu", olimpica la limbi romanice.

Nici un baiat nu s-a remarcat anul acesta in Iasi cu zece la toate obiectele de bacalaureat. La probele pe judetul Iasi de absolvire a liceului s-au prezentat 7.511 elevi, la studii de zi, seral sau fara frcventa, dintre care au fost prezenti 7.280, respectiv 96, 92%. Au lipsit 3% dintre elevii inscrisi initial. De la probele de bacalaureat 13 elevi au fost eliminati si alti 1.981 au fost respinsi, respectiv 27,38% in total. Au promovat astfel 72,62% dintre elevii prezenti, respectiv 5.286.

Cei mai multi absolventi au luat note de trecere cuprinse intre media 8 si 8,99, respectiv 1.865. Urmeaza apoi 1.474 de absolventi de liceu cu medii cuprinse intre 7 si 7,99, 1.316 cu medii de la 9 pina la 9,99 si cei mai putini, 620, cu medii cuprinse intre 6 si 6,99. Contestatii la rezultatele probelor de bacalaureat s-au primit doar ieri, pina la orele 20. Notele finale vor fi anuntate joi, pe 9 iulie.   

Comentarii