700 de profesori suplinitori ieseni ar putea ramine din toamna pe drumuri

miercuri, 29 iulie 2009, 09:08
3 MIN
 700 de profesori suplinitori ieseni ar putea ramine din toamna pe drumuri

Aproximativ 700 de persoane, cadre didactice si personal auxiliar si nedidactic din invatamintul preuniversitar iesean, ar putea ramine fara un loc de munca incepind cu 1 septembrie. Aceasta actiune este o consecinta a faptului ca Ministerul Educatiei a decis ieri reducerea a aproximativ 20.000 posturi didactice de predare pe anul 2009-2010.

"Am primit o adresa de la Minister in care s-a subliniat faptul ca numarul de posturi la nivel de judet pentru anul scolar care incepe este de doar 12.785. Nu putem da acum un numar pentru ca trebuie sa verificam la fiecare scoala in parte. Insa, dupa calculale mele, mai putin de 500 de persoane, adica circa 4%, vor suferi in urma acestei decizii", spune Ovidiu Ursache, inspector general scolar adjunct.

Violeta Amariei, liderul judetean al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI), crede insa ca numarul este mai mare, de aproximativ 700, numar care rezulta, sustine ea, din faptul ca in anul scolar 2008-2009 au fost circa 13.500 de posturi. "Sintem suparati si revoltati de aceasta decizie. A fost luata fara sa analizam coerent datele, fara sa fim consultati, si nu respecta contractul colectiv de munca si normele de dialog social", a spus Violeta Amariei. Ea nu crede ca aceasta hotarire poate fi aplicata pentru ca incalca normele si legislatia in vigoare.

Ovidiu Ursache sustine insa ca aceasta decizie va ajuta sistemul, pentru ca va permite verificarea legalitatii angajarilor pe post la anumite scoli. "Asteptam sa primim astazi din partea Ministerului o circulara in care ne vor fi oferite informatii legate de maniera in care ar trebui sa decurga aceasta reducere de personal, o vom analiza in detaliu. Daca nu este facuta in conformitate cu legea, vom actiona in instanta ministerul. Dar, chiar si asa, nu ai de unde sa reduci atit de mult personalul didactic. Ei au zis ca in fiecare judet vor fi reduceri de circa 4%, insa in judetul nostru reducerile sint de 6%", a explicat Violeta Amariei, care adauga ca elevii sint de fapt cei mai afectati de aceasta decizie, luata intr-o perioada cind mai toata lumea, directori de scoala si inspectori sint in concediu.

Rezultanta acestei hotariri este, dupa cum sustin si cei din Minister, comasarea unor clase sau chiar a unor scoli. "Daca tinem cont de faptul ca microbuzele scolare sint sau nu sint, iar drumurile la sat sint asa cum le stim, nu cred ca elevii vor fi avantajati deloc de aceasta decizie", a adaugat Amariei.

Reducerea cheltuielilor cu 20%

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, sustine insa ca  singurele cadre didactice afectate de aceasta decizie sint suplinitorii necalificati si cadrele didactice pensionare.

"Aceasta decizie de reducere a numarului de posturi vacante este o completare a unor decizii luate la sfirsitul lui ianuarie, inceputul lui februarie, cind s-a stabilit o reducere a cheltuielilor salariale de 20%. Nu va fi dat nimeni calificat afara, doar cadrele necalificate si pensionarii nu isi vor mai continua activitatea", a explicat Robert Lorentz, purtator de cuvint la Ministerul Educatiei.

In schimb, in Iasi sint, dupa cum sustine Amariei, mai putini suplinitori necalificati decit cei 700 de dascali afectati de decizia Ministerului.  "Ministrul se va intilni zilele viitoare cu fiecare inspector scolar general pentru a vedea daca ciferele cadrelor necalificate de la centru sint in concordanta cu cele din fiecare judet", a adaugat Lorentz.

Inspectorul scolar general al judetului Iasi, Seryl Talpalaru, nu a putut fi contactat, fiind in concediu.

Comentarii