A aparut o noua specializare: ghid turistic religios

marți, 24 mai 2011, 14:59
2 MIN
 A aparut o noua specializare: ghid turistic religios

In perioada 27-31 mai, seminariile teologice organizeaza inscrieri pentru probele de aptitudini, iar desfasurarea probelor eliminatorii, in functie de profil, va avea loc intre 1 si 3 iunie.

Absolventii de gimnaziu care doresc sa se formeze in acest domeniu pot opta pentru una dintre specializarile celor sase institutii liceale cu profil teologic din Arhiepiscopia Iasilor: Seminarul Teologic Liceal "Sf. Vasile cel Mare" Iasi, Seminarul Teologic Liceal "Veniamin Costachi" de la Manastirea Neamt, Seminarul Teologic Liceal "Sf. Imp. Constantin si Elena" din Piatra Neamt, Seminarul Teologic Liceal "Sf. Gheorghe" Botosani, Seminarul Teologic Liceal "Sf. Ioan Iacob" din Dorohoi si Liceul Teologic Ortodox "Cuvioasa Parascheva"  de la Manastirea Agapia.

Ca o noutate, la Agapia sint disponibile 30 de locuri la specializarea "ghid turism religios".

Potrivit Calendarului admiterii pentru institutiile de invatamint vocational, aprobat de Ministerul Educatiei, in perioada 27 mai-31 mai 2011 se fac inscrierile pentru probele de aptitudini, urmind ca intre 1 si 3 iunie sa se desfasoare probele de aptitudini, in functie de profil. Pe data de 4 iunie vor fi afisate rezultatele la probele considerate eliminatorii, iar in cazurile unde metodologia permite acest lucru vor putea fi depuse si contestatii. 

Pentru admiterea in seminariile teologice sectia Teologie pastorala, se organizeaza probe de aptitudini eliminatorii orale si scrise. Probele orale vor consta in verificarea dictiei prin rostirea unor rugaciuni si prin verificarea auzului muzical. Proba scrisa consta intr-o lucrare scrisa, cu durata de doua ore, la disciplina Religie.

 La specializarea Patrimoniu cultural, probele de aptitudini vor consta in evaluarea scrisa a cunostintelor religioase si artistice, iar continuturile pentru cele doua probe practice sint cele din programa scolara de educatie plastica pentru gimnaziu.

Liceul Teologic Ortodox "Cuvioasa Parascheva" Agapia intimpina in acest an absolventii de gimnaziu cu o noutate, institutia de invatamint liceal organizind concurs de admitere pentru 30 de locuri la specializarea „ghid turism religios".

Comentarii