Astazi incepe Seminarul de jurnalism „Mass media si campania electorala“

miercuri, 30 mai 2007, 21:05
2 MIN
 Astazi incepe Seminarul de jurnalism „Mass media si campania electorala“

Cristian Tudor-Popescu, Emil Hurezeanu, Adriana Saftoiu, Ioana Avadani, Luca Niculescu, dar si jurnalisti si sociologi din Franta, Germania si Marea Britanie se vor aduna, pentru trei zile, la Iasi, in cadrul celei de-a V-a editii a Seminarului de Jurnalism.

Organizat de catre Centrul Cultural Francez sub genericul „Mass-media si campania electorala", seminarul se va desfasura in perioada 31 mai – 2 iunie si va cuprinde trei mese rotunde si mai multe ateliere deschide publicului larg. In cadrul acestora, politologii, sociologii si coordonatorii de campanii electorale invitati la eveniment vor analiza diferite aspecte ale organizarii si mediatizarii unei campanii electorale.

Seminarul va debuta astazi, la ora 10.00, la Centrul Cultural Francez, cu un atelier moderat de Fernando Malverde, redactor sef adjunct la France 3, Ile-de-France, cu tema „Comunicarea politica si politica de comunicare – studiu de caz" si unul sustinut de Ioana Avadani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent din Bucuresti. De la orele 14.30, discutiile se vor muta in Sala Studio a TVR Iasi, la o masa rotunda despre „Mediatizarea campaniilor electorale prezidentiale". Prima zi a evenimentului se va incheia cu proiectia unui film documentar, „La Prise de l’Elysée", care prezinta culisele campaniei electorale a celor patru candidati principali la alegerile prezidentialelor din Franta 2007: Ségolène Royal, Nicolas Sarkozy, François Bayrou si Jean-Marie Le Pen.

In cea de de-a doua zi a seminarului este programata, de la orele 9.30, in Sala Studio a TVR Iasi, masa rotuda cu tema „Strategii de comunicare ale candidatilor cu presa", moderata de prof. dr. Daniel Condurache. In cadrul discutiilor despre „Sondajele de opinie in perioada electorala", care vor incepe la orele 14.30, vor interveni Jean Francois Peres, Cristian Tudor Popescu, Klaus-Peter Schoppner, Emil Hurezeanu.

Ziua de vineri va fi marcata de un moment special: lansarea oficiala la Iasi a volumului „Vocile puterii. De vorba cu purtatorii de cuvint", apartinind fostului consilier si purtator de cuvint al administratiei prezidentiale, Adriana Saftoiu. Evenimentul va avea loc in Sala Senat a Universitatii „Al.I. Cuza", la ora 18.00, si va fi moderat de prof. dr. Daniel Condurache.

Seminarul de jurnalism se va incheia simbata, cu un atelier moderat de Emil Hurezeanu si C.T. Popescu pe tema „Presa scrisa in campania electorala", programat de la orele 11.00 la Centrul Cultural Francez.

Comentarii