Cele mai rivnite specializari de postliceale: asistent medical, cosmetician, tehnician de cadastru

marți, 27 ianuarie 2009, 18:38
1 MIN
 Cele mai rivnite specializari de postliceale: asistent medical, cosmetician, tehnician de cadastru

Specializarile de asistent medical, cosmetician si tehnician cadastru funciar – topograf sint printre cele mai cautate de iesenii care doresc sa urmeze o scoala postliceala. Potrivit datelor Ministerului Educatiei, aceste calificari au printre cei mai multi cursanti, peste 30 pentru fiecare an de studiu.

In judetul Iasi, sint 8 unitati de invatamint care ofera cursuri postliceale pentru 14 meserii, pe locuri finantate de la bugetul de stat. La polul opus al solicitarilor se afla calificarea de agent comercial, unde sint inscrisi doar 17 elevi in anul intii si 13 elevi in anul al doilea de studiu, sau cea de tehnician infrastructura retele telecomunicatii, la care nu s-au mai inscris in acest an scolar elevi, in anul al doilea de studiu fiind 17 elevi.

Printre scolile care ofera studii postliceale se afla Grupul Scolar Agricol "Vasile Adamachi", Grupul Scolar Economic de Turism, Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi" sau Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida", care, pe linga calificarile de tehnician, ofera si scoala de maistri in domeniul electric.

Cele mai multe locuri pentru studii postliceale le detine Scoala Postliceala Sanitara "Grigore Ghica" – cite doua clase pentru fiecare din cele doua specializari: asistent medical balneo-fiziokinetoterapie si recuperare si asistent medical de farmacie, finantate de la buget, si alte 29 de clase in regim de taxa. La Scoala Postliceala Sanitara cursurile dureaza 3 ani.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii