Conducerea Universitatii „Al.I. Cuza” a vizitat trei universitati din Coreea de Sud

duminică, 20 aprilie 2008, 15:15
1 MIN
 Conducerea Universitatii „Al.I. Cuza” a vizitat trei universitati din Coreea de Sud

Rectorul Universitatii „Al.I. Cuza", Vasile Isan, si Henri Luchian, prorectorul cu relatii internationale, au vizitat la inceputul acestei luni trei universitati din Coreea de Sud, in vederea semnarii unor acorduri de colaborare.

Prima pe lista de intrevederi a fost Universitatea Chung-Ang, o universitate privata, care include toate domeniile de studii, de la arte, la inginerie. „Vizita in Coreea de Sud a venit ca urmare a unei invitatii din partea Universitatii Chung-Ang. Invitatia a fost adresata rectorului Dumitru Oprea, in urma unei intilniri generale a universitatilor, din noiembrie anul trecut, care s-a petrecut in Norvegia", a declarat rectorul institutiei, Vasile Isan. In urma vizitei, reprezentantii celor doua institutii au semnat si un acord de colaborare.

Urmatoarea institutie a fost Universitatea Nationala din Seul, aflata in topul celor mai bune 50 de universitati din lume, dupa cum ne-a spus rectorul Isan. „Seul University este cea mai buna universitate din Coreea. A fost o mare bucurie sa fim bine primiti si sa deschidem discutii pentru incheierea unui acord", a mai spus rectorul Isan.

Ultima universitate vizitata a fost Hankuk University of Foreign Studies, tot o institutie privata cu 42 de programe in 42 de limbi, chiar si limba romana.

Comentarii