Elevii primesc banii de naveta

vineri, 13 aprilie 2007, 13:37
1 MIN
 Elevii primesc banii de naveta

Elevii care fac naveta pentru a merge la scoala vor primi cind se vor intoarce din vacanta bani de la Guvern pentru decontarea transportului. De fondurile de la Minister vor beneficia 3.800 de scolari navetisti.

Elevii trebuie sa dovedeasca prin abonamente cheltuiala cu transportul pentru luna anterioara, urmind ca suma de bani sa le fie returnata de la secretariatele scolilor. Decontul va fi facut diferit in cazul elevilor care locuiesc la cel mult 50 de kilometri de scoala si al celor care invata la mai mult de 50 de kilometri departare.

Astfel, in prima situatie, scolarii vor primi in intregime banii inapoi. Pentru elevii care fac naveta la mai mult de 50 de kilometri, statul le va deconta opt drumuri dus – intors, semestrial. In medie, un elev care parcurge o naveta scurta cheltuieste 80 RON pentru drum.

ISJ a primit de la Ministerul Educatiei 31.521 RON pentru a acoperi necesarul cererilor din judetul Iasi. Cele mai mari solicitari vin in special din partea liceelor cu internat, asa cum sint Colegiul de Arte "O. Bancila"  (26.854 RON), Scoala Normala "Vasile Lupu" (22.410 RON) sau Liceul "Unirea" Pascani (47.073 RON).

Bursele pentru naveta sint considerate o incurajare pentru elevi, necesara preventiei abandonului scolar.

Comentarii