Incepe concursul de titularizare

miercuri, 08 iulie 2009, 16:44
1 MIN
 Incepe concursul de titularizare

Anul acesta s-au scos la concurs 2.006 locuri, dintre care 489 sint titularizabile, iar 102 sint in mediul urban.

Examenul scris este programat pe 15 iulie, insa in perioada 10-13 iulie. Unele dintre cadrele didactice care si-au depus dosar pentru o disciplina vocationala vor trece de probele speciale, practice, la obiectele dorite.

"Nu au fost probleme dupa analiza dosarelor. Totul a decurs conform programei", spune Ovidiu Ursache, director adjunct la Inspectoratul Scolar Judetean.

Cele mai multe dosare au fost depuse la disciplinele teoretice, 1.524. Pe locul doi s-au clasat cererile pentru educatori, invatatori si pentru educatie speciala, 1.150 de dosare, iar pe trei, cele pentru disciplinele tehnice, 277.

La disciplinele teoretice, cele mai multe posturi sint la catedra de limba si literatura romana (145), la limba engleza (127), la limba franceza (108), matematica (101), religie ortodoxa (71). Anul acesta s-au scos la concurs 217 posturi pentru educatori in limba romana si 3 in limba rromani. Pentru invatatori in limba romana sint disponibile 163 locuri si 3 pentru limba rromani. 

La disciplinele vocationale, unde incep examenele vineri, cele mai multe locuri sint la muzica instrumentala (42) si la educatia muzicala (34).

Pentru disciplinele tehnice, cele mai multe posturi sint la mecanica (37), educatie tehnologica (32), alimentatie publica si turism (15) si la instruire practica textila (11).

Comentarii