Naveta cadrelor didactice de la tara, asigurata cu microbuzele scolare?

duminică, 14 martie 2010, 12:23
3 MIN
 Naveta cadrelor didactice de la tara, asigurata cu microbuzele scolare?

Cadrele didactice din invatamintul preuniversitar ar putea face naveta cu microbuzele scolare, potrivit unei initiative propuse de Laviniu Lacusta, liderul zonal al Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamintul Preuniversitar (USLIP). El considera ca prin aceasta solutie profesorii ar fi scutiti pe deplin de cheltuiala cu naveta, iar in unele cazuri chiar s-ar economisi bani de la buget. "Cu microbuzele scolare pot fi transportati si profesorii, nu vad de ce nu s-ar putea. La Grajduri si la Mironeasa acest lucru functioneaza deja. Trebuie doar stabilit cu oficialii din ISJ si cu directorii orarul in care sa fie adusi profesorii, astfel incit sa nu se suprapuna cu intervalul in care sint adusi elevii. Luni urmeaza sa ma intilnesc cu Liliana Romaniuc (sefa ISJ, n.r.) ca sa vedem in ce masura putem sa punem in practica aceasta idee", a precizat Laviniu Lacusta.

Profesorii si directorii de scoli care fac naveta la Minjesti, Vladeni si Raducaneni considera ca initiativa, desi este laudabila, nu reprezinta deocamdata o solutie, intrucit in prezent fac fata cu greu si la transportul elevilor. Masura ar putea insa veni in sprijinul profesorilor, fara a perturba orarul de la scoala, daca ar exista separat microbuze pentru transportul lor.

Directorul scolii din Minjesti (Mogosesti), Adriana Grigoras, crede ca un singur microbuz nu poate sub nici o forma sa-i aduca la timp la scoala si pe elevi, si pe profesori. "La noi sint 12 profesori care fac naveta de la Iasi, insemnind cam 50 de kilometri dus-intors. Microbuzul scolii abia face fata cu elevii, nu au cum sa se incadreze in timp, chiar daca ar pleca la ora 6 din Iasi, pentru ca trebuie sa aduca apoi elevi de la Hadimbu, Minjesti si Santa. Noi ne-am mai gindit la varianta asta, dar nu se poate aplica", a precizat directoarea Grigoras.

La Vladeni, initiativa nu pare sa fie privita ca alternativa, deoarece nu ar exista cadrul legal necesar. "Conform unui ordin de ministru din 2007, microbuzele scolare sint doar pentru transportul elevilor. Profesorii pot fi transportati doar in localitate, nu pe un traseu de 50 de kilometri, distanta pina la Iasi. Daca s-ar apela totusi la aceasta alternativa, elevii cind mai ajung la scoala?", a atras atentia Vasile Tataru.

La scoala din Vladeni fac naveta 12 profesori cu autobuzul si 16 cu trenul, iar suma cheltuita lunar de fiecare ajunge la 150 de lei. La Liceul Raducaneni, desi fac naveta de la Iasi 18 profesori, ideea de a apela la microbuzul scolii pentru a ajunge la ore nu pare sa fie o salvare pentru bugetul propriu.

In opinia directorului liceului, masura ar atrage costuri suplimentare. "Nu vad ca fiind o solutie in cazul nostru, poate in alta parte. La noi se invata in doua schimburi si ar fi destul de complicat. Cred ca s-ar dubla costurile cu motorina. Noi am reusit sa decontam integral naveta profesorilor in ultimii patru ani, nu au fost probleme", a spus directoarea Coca Codrianu.

Masura insa trebuie discutata de la caz la caz, crede liderul USLIP. Asigurarea transportului cu un microbuz special poate fi in avantajul profesorilor si ar putea constitui un argument in a-i determina pe titulari sa accepte mai usor posturi la scolile de la tara.

Comentarii