Nereguli tinute sub lacat de Universitatea de Arte

miercuri, 15 aprilie 2009, 12:00
5 MIN
 Nereguli tinute sub lacat de Universitatea de Arte

Reclamatia unei profesoare de la Universitatea de Arte, nemultumita fata de salariul pe care il primea, a scos la iveala o multime de nereguli la nivelul intregii institutii. De fapt, ancheta efectuata la Arte de mai multe institutii ale statului a aratat ca Universitatea functioneaza dupa propriile legi, ignorindu-le uneori pe cele ale statului. Ioana Stanescu a inaintat un memoriu la Ministerul Educatiei in care informeaza despre cele iesite la lumina in timpul procesului pe care l-a deschis contra Universitatii: ca profesorii sint incadrati necorespunzator si preferential in grila de salarizare, ca orele in cumul sau la plata cu ora sint date dupa bunul plac al conducerii, ca gradatiile si salariul de merit se acorda in mod netransparent, ceea ce alimenteaza suspiciuni. In urma memoriului Ioanei Stanescu, Universitatea e anchetata de Comisia de abuzuri a Ministerului Educatiei.

Conflictul dintre lectorul dr. Ioana Stanescu, profesoara de acompaniament si practica instrumentala la Facultatea de Interpretare muzicala, si conducerea Universitatii de Arte "George Enescu" din Iasi a inceput in luna martie 2008, cind profesorul a actionat in instanta Universitatea la Tribunalul din Iasi. Ea a deschis anul trecut doua procese civile. Obiectul primului proces a fost incalcarea drepturilor salariale. A cerut recalcularea drepturilor salariale pe anii 2005-2008 si stabilirea unui salariu corect pentru functia de lector universitar. Raportul de expertiza depus la dosar, intocmit de un expert judiciar, ales de Tribunal, a demonstrat ca ea ar fi trebuit sa primeasca nu 1.548 lei, ci 1.740 de lei. Instanta s-a pronuntat in favoarea ei, obligind Universitatea la plata sumei de 8.000 RON, inclusiv cheltuielile de judecata, suma care a fost achitata in luna decembrie.

Cel de-al doilea dosar, depus in noiembrie 2008, are ca obiect incalcarea cadrului legal de acordare a salariului de merit, solicitind anularea deciziilor date de Senatul Universitatii si de Consiliul Facultatii de Interpretare Muzicala prin care i se refuza acest drept. Acest proces are termen 29 aprilie 2009. "In ceea ce priveste salariul de merit, ce pot sa spun?! Nu i s-a dat ca nu i s-a dat. Oricum acesta nu se poate da prin instanta", spune rectorul Viorel Munteanu. Ioana Stanescu invoca insa criteriile subiective si lipsa de transparenta la acordarea salariilor de merit si spune ca actiunile in instanta au reprezentat singura ei posibilitate de a afla de ce are un salariu mult mai mic decit cel care i s-ar cuveni prin lege, dat fiind faptul ca are deja zece ani de vechime si numeroase performante cu studentii. "Alegerea mea de a ii actiona in justitie este strins legata de faptul ca au refuzat sa rezolve amiabil problema sesizata de mine. Obtinerea acestor drepturi salariale nu se poate face decit prin justitie", spune Ioana Stanescu, care si-a vazut fisele de evaluare profesionala o singura data in cinci ani: la proces. Partea interesanta vine abia acum. Pe parcursul primului proces expertul-contabil desemnat in acest dosar, Mihai Motrescu, dar si partea implicata in dosar, adica Ioana Stanescu, au avut acces la mai multe documente din care au reiesit numeroase nereguli pe care profesoara le-a transmis si Ministerului Educatiei si Cercetarii printr-un memoriu, in luna ianuarie 2009. Printre neregulile semnalate de ea se numara incadrarea necorespunzatoare si preferentiala in grila de salarizare stabilita de Ministerul Educatiei, repartizarea cumulului de norme sau ore la plata cu ora dupa bunul plac al conducerii Facultatii de Interpretarea Muzicala, lipsa de transparenta la stabilirea si acordarea gradatiei si a salariului de merit, lipsa salariilor de baza si a normelor ce reglementeaza stabilirea salariilor de baza in invatamint.

MEC a somat Universitatea

Pe 7 aprilie, conducerea Universitatii de Arte a primit o adresa oficiala de la Corpul de Control al Ministerului prin care se cerea un raspuns la memoriul Ioanei Stanescu. Pentru a rezolva aceasta problema rectorul Viorel Munteanu a convocat luni o sedinta de senat. "Intilnirea de astazi a fost convocata pentru a discuta memoriul pe care Ioana Stanescu l-a trimis la Camera Deputatilor si la Ministerul Educatiei in care vorbeste despre faptul ca ea a avut un proces pe rol in ceea ce priveste punctajul de evaluare care a defavorizat-o la salariu in ultimii trei ani. Dar aceste probleme au fost rezolvate in instanta, iar ea si-a primit drepturile salariale din 2005. Prima problema pe ordinea de zi ar fi cine deconteaza cheltuielile de judecata, noi sau facultatea?", expune Viorel Munteanu unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a Senatului. Cea de-a doua problema dezbatuta in Senat, a spus rectorul, a fost reclamatia ei in legatura cu faptul ca nu i s-a acordat plata cu ora. "Repartizarea cumulului de norme sau ore la plata cu ora s-a dispus de catre vechea si actuala conducere a Facultatii dupa bunul plac, fara respectarea cadrului legal, a unui principiu sau a unei reguli stabilite, si cu consultarea cadrelor. Scopul acestei practici este de a se asigura numai anumitor cadre didactice obtinerea de venituri foarte mari, disproportionate in raport cu veniturile altor cadre didactice", subliniaza Ioana Stanescu.

Rectorul neaga acuzatiile si spune ca profesoara nu a primit aceste ore din mai multe motive: ca s-a restrins catedra, ca un profesor nu poate avea ore in cumul la discipline diferite si ca in situatia ei sint si alti profesori. Cu alte cuvinte, ea ar fi putut preda doar pian, nu si teorie sau acompaniament. Insa, la un control ITM din mai 2008, a reiesit faptul ca erau angajati care aveau cumul, desi predau discipline diferite. "Unele cadre didactice obtin venituri extrem de mari prin cumularea de 2 – 3 norme, dar ti ore la plata cu ora. In raport de functia de conducere, de sfera de influenta in care se gaseste un cadru didactic a beneficiat de cumul sau ore la plata cu ora", sustine Stanescu. Pentru rectorul Viorel Munteanu acel control al ITM a fost unul de rutina. "ITM a gasit foarte mici nereguli si ne-a dat un termen foarte scurt pentru rezolvare. De exemplu, au gasit ceva legat de faptul ca o chestie nu a fost completata la timp sau ca niste fochisti de la noi care nu lucrau vara munceau mai mult iarna", spune rectorul. Insa, procesul verbal semnat de ITM contrazice afirmatiile rectorului, intrucit aici sint consemnate zece masuri obligatorii pe care Universitatea trebuia sa le ia in decurs de 15 zile. Printre acestea se afla si obligatia de a incepe negocieri pentru incheierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate, de a stabili salariile de baza ale salariatilor, de a stabili atributiile specifice locurilor de munca, de a informa angajatii cu privire la orice modificare, suspendare, incetare a contractelor individuale de munca. In plus, Universitatea a fost somata sa completeze carnetele de munca ale salariatilor in conformitate cu prevederile legii. „Am trimis acest memoriu fortata fiind de imprejurari, odata cu procesul. Astept ca in urma acestui control conducerea sa fie mult mai transparenta si corecta si imi doresc sa imi fie apreciata activitatea, sa se opreasca actiunile de marginalizare si restrictionare a activitatii mele", isi doreste Ioana Stanescu.

Comentarii