Performanta nu e un criteriu de salarizare la Stomatologie, din motiv de saracie

Subtitlu

marți, 07 noiembrie 2006, 21:11
2 MIN
 Performanta nu e un criteriu de salarizare la Stomatologie, din motiv de saracie

De cealalta parte, facultatile confruntate cu inflatie de cadre didactice, adica Medicina Dentara si Bioingineria medicala, isi vor plati cadrele didactice tot la grila minima, ca si pina acum. Aceasta in ciuda faptului ca salarizarea dupa performante ar fi avut consecinte importante tocmai la facultatile sarace, mai ales la Stomatologie, confruntata cu o inflatie de profesori.
„Cadrele didactice vor avea salarii in functie de cantitatea de munca depusa, activitate didactica, de cercetare sau orice alta activitate desfasurata pentru universitate. Ele vor varia de la salariul minim la cel maxim stabilit de grila de salarizare. Salariile diferentiate vor fi aplicate insa numai la Medicina Generala si la Farmacie, facultati care isi permit sa achite astfel de salarii. Bioingineria si Medicina Dentara vor ramine la salariile minime, pina cind bugetul le va permite aplicarea grilei diferentiate”, a declarat prof.dr. Ursula Stanescu, prorector pentru probleme de cercetare in cadrul UMF.
Grila de salarizare include cinci trepte, intre care si valorile minime si maxime. Exista insa si cadre didactice care nu vor primi nici salariul minim garantat. Astfel, 18 cadre didactice, care nu au reusit sa obtina norma didactica minima, vor primi un salariu sub grila minima. Conform conducerii UMF, acestea nu vor fi obligate sa accepte un asemenea salariu, putind alege oricind sa paraseasca universitatea. Cei care vor accepta salariul minim vor trebui sa isi dea acordul in scris intr-un act aditional la contractul de angajare.
Schimbarile introduse ieri de Senatul UMF includ si plata cu ora, care va fi introdusa insa tot la Medicina si Farmacie, cu diferenta ca la prima se va acorda doar 50% din suma stabilita legal, iar la Farmacie 100%. Exista insa si vesti bune pentru toate cadrele didactice de la UMF.
Astfel, la toate facultatile, cadrele didactice vor beneficia la salarizare de indexarea de 11,5%, indexare stabilita de lege, dar pe care UMF nu si-a permis sa o acorde pina acum. Noua grila de salarizare va fi aplicata chiar incepind din aceasta luna.

Comentarii