Prima zi de scoala vine cu schimbari la conducerea ISJ

duminică, 14 septembrie 2008, 17:03
2 MIN
 Prima zi de scoala vine cu schimbari la conducerea ISJ

La virful Inspectoratului Scolar Judetean se anunta din nou schimbari. Surse din rindul profesorilor confirma ca inspectorul adjunct Nelu Tudorache si-ar fi depus demisia, exprimindu-si dorinta sa revina in rindul cadrelor didactice de la Liceul "Vasile Alecsandri". "Deocamdata sint aici in inspectorat", a declarat Nelu Tudorache, fara a confirma sau infirma informatia.

Cu toate acestea, pentru postul sau este deja vehiculat un inlocuitor: profesorul de desen Laurentiu Navodaru, de la Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi". "Nu este inca nimic oficial", a declarat profesorul Navodaru, care se astepta ca aceste clarificari sa aiba loc pina la inceputul noului an scolar.

Incertitudinea planeaza si asupra atributiilor postului de inspector general adjunct ocupat pina acum citeva luni de Elvira Rotundu, care a preluat cu delegatie indatoririle dupa ce Camelia Gavrila a acceptat functia de viceprimar.

"Eu mi-am mentinut si atributiile de inspector general adjunct. Postul de pe care am plecat nu este realmente liber, pentru ca am sustinut concurs pentru acel post. De aceea am solicitat ministerului o solutionare a situatiei. Probabil atributiile inspectorului general adjunct vor fi preluate de o persoana din inspectorat", a declarat inspectorul general Elvira Rotundu.

Daca in cazul acestor doua posturi de conducere ar putea aparea schimbari, un lucru este cert. De la 15 septembrie, Inspectoratul Scolar are un nou inspector de matematica, in locul profesorului Constantin Chirila care a obtinut prin concurs functia de director al Liceului "Garabet Ibraileanu". "Noul inspector de matematica este profesorul Bogdan Cristescu, doctor in matematica, profesor la Liceul "Mihai Eminescu", un cadru didactic care a mai colaborat cu Inspectoratul Scolar", a detaliat Elvira Rotundu calitatile care l-au recomandat pentru postul de inspector pe care profesorul Bogdan Cristescu il va ocupa cu delegatie.

Chiar daca astazi incepe noul an scolar, provizoratul va dainui probabil atit la Inspectoratul Scolar, cit si la alte institutii iesene pina in luna noiembrie, dupa alegerile parlamentare.

Comentarii