Scolile isi vor alege singure profesorii

Subtitlu

miercuri, 03 martie 2010, 15:59
3 MIN
 Scolile isi vor alege singure profesorii

Profesorii ieseni par acum mai deschisi fata de posibilitatea ca scolile sa angajeze singure personalul didactic, prevedere repusa pe tapet de ministrul Daniel Funeriu in proiectul sau de Lege a educatiei.

Corina Hudita, directorul Liceului "Dimitrie Cantemir" din Iasi, considera ca masura este de bun augur intrucit vine in sprijinul actului educational de calitate. "Cred ca fiecare scoala este interesata sa-si aleaga profesorii cei mai buni, pentru a putea pregati, de asemenea, elevi buni. E o initativa foarte buna", a marturisit ea.

Masura pare sa fie optima in teorie, dar ridica probleme in practica. "Ideea nu este rea, mi se pare foarte potrivit ca directorul si consiliul de administratie sa aiba posibilitatea sa selecteze profesorii cei mai buni, dar trebuie sa fie o selectie eficienta si corecta. Stim foarte bine ca pot fi la mijloc tot felul de interese, de aceea cred ca este nevoie in primul rind de o selectie atenta a directorilor de catre inspectoratul scolar", a atras atentia directorul Scolii "Titu Maiorescu", Corina Apostol.

Obiectivitatea si transparenta sint invocate si de directorul Liceului "Ion Neculce" din Tirgu Frumos, dar in sprijinul concursurilor organizate la nivel municipal. "Eu nu stiu daca directorii chiar vor avea un cuvint greu de spus in privinta selectarii angajatilor, cred ca il vor avea tot inspectoratele scolare. In plus, cred ca e bine sa se organizeze concursul la nivel de municipiu, pe grupuri de scoli, in ideea de a avea o evaluare si o selectare obiectiva", a spus directoarea Emilia Talpalaru.

Alti directori sustin ca initiativa nu le este straina, intrucit a mai fost adusa in discutie si in anii trecuti. "Nu e ceva foarte nou. Acum cred ca se va generaliza ceva ce s-a pilotat la nivelul judetului Iasi si al altor citeva judete. Ce-i drept, nu s-a organizat pina acum concurs doar de catre o scoala, dar s-a organizat pe grupuri de scoli. De altfel, cred ca e mai bine asa, fiindca se intimpla sa ai doar un post vacant si ce faci, organizezi concurs doar pentru unul?", a precizat directorul Liceului "Miron Costin", Viorica Dobre.

Sindicalistii sint deocamdata rezervati in privinta cistigarii unei astfel de autonomii de catre scoli. "Eu nu stiu daca va fi asa, pentru ca nu am vazut documentul proiectului. Dar, daca va fi asa, as fi de acord doar daca ar fi totul corect si obiectiv. Dar, cum asta nu prea se intimpla la noi, fiind tot timpul suspiciuni, nu as fi de acord", a mentionat liderul judetean al Sindicatului "Gh. Asachi", Violeta Amariei. De altfel, posibilitatea ca politica de personal sa fie decisa de catre conducerea scolii s-a lovit in permanenta de opozitia liderilor sindicali.

Legea intermediara a educatiei prevede si o alta schimbare care ii vizeaza pe directori. Acestia ar urma sa fie obligati sa urmeze studii postuniversitare sau masterate in managementul educational. Primii pasi in directia formarii managerilor de scoli s-au facut deja. "In general, directorii cam au o pregatire in acest sens, pentru ca  inspectoratul organizeaza cursuri de citiva ani prin Casa Corpului Didactic sau prin colegiul  Wurmbrand, managerii s-au calificat si sub aspectul acesta", a precizat directorul liceului din Tirgu Frumos, Emilia Talpalaru.

Pentru alti directori, obligativitatea specializarii in managementul educational reprezinta o conditie necesara, dar nu si suficienta. "Eu cred ca cele mai multe lucruri le inveti din mers, prin confruntarea directa a situatiilor, insa e nevoie si de o baza teoretica pentru a consolida ceea ce inveti in practica", a spus directorul Scolii "Titu Maiorescu", Corina Apostol.

Comentarii