15 tentative de sinucidere in trei zile

marți, 17 august 2010, 23:01
3 MIN
 15 tentative de sinucidere in trei zile

Cel putin 15 persoane au ajuns in stare grava la spital in ultimele trei zile dupa ce au incercat sa isi ia viata. Noua dintre ele au ajuns la spital doar in ultima garda. Patru dintre pacientii ajunsi ieri sint barbati cu virsta cuprinsa intre 29 si 57 de ani, care au inghitit medicamente sau clor, sau care au incercat sa isi taie venele si au dat cu pumnul in geam. Toti se aflau in stare avansata de ebrietate, conform doctorilor, cel in virsta de 57 de ani, din Popricani, fiind adus in coma toxica.

Celelalte cinci persoane ajunse ieri sint de sex feminin si au virsta cuprinsa intre 19 si 59 de ani. Pe linga clor si medicamente, unele dintre ele au inghitit insecticid pentru purici. Femeia in virsta de 59 de ani a ajuns la spital dupa ce a baut o solutie pentru desfundat chiuveta si pe care o avea in casa de mai bine de un an, sustine ea. Doctorii de pe Ambulanta declara ca femeia locuieste in casa cu doua persoane care nu aveau adapost inainte si nu au reusit sa ia legatura cu rudele femeii. "O tineam in balcon, mi-o adusese fiul meu ca sa desfund chiuveta. Era un lichid mov pe care nu l-am folosit niciodata. Acum l-am baut pentru ca am vrut sa ma omor. Nu vreau sa ma traiesc pentru ca nu am din ce sa imi platesc datoriile. Am datorii la intretinere, la lumina, sint sume prea mari", a spus cu greu femeia de pe patul de spital. 

Medicii sustin ca starea ei era una foarte grava si au internat-o de urgenta in sectia de Anestezie si Terapie Intensiva. "Pacienta, in soc hemoragic, a ajuns la noi in urma unei intoxicatii voluntare cu o substanta coroziva. A beneficiat de tratament simptomatic, a fost evaluata clinic si transportata imediat in sectia de Anestezie si Terapie Simptomatica. Prognosticul este extrem de rezervat pentru ca pot aparea complicatii", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, seful UPU din cadrul Spitalului de Urgente.

Si o femeie de 30 de ani din Mironeasa a vrut sa isi puna capat zilelor din cauza conditiilor socio-economice. "Am sase copii, locuiesc impreuna cu ei si cu sotul meu la socri. Nici eu, nici sotul nu avem loc de munca, muncim in gradina, avem pamint. Pina acum stateam la socri, dar s-a certat sotul meu cu ei si au zis sa ne gasim un loc in care sa ne mutam, ca ei nu vor sa ne mai tina. Eu nu am unde sa ma duc si sa iau si copiii si nu am mai rezistat psihic", a explicat femeia.

A inghitit, astfel, 30 de pastile pe care le avea in casa pentru tratarea racelii si a avut nevoie de ingrijiri medicale. Doctorii au internat-o in sectia de Toxicologie, unde a ramas sub supraveghere. Medicii precizeaza ca toti pacientii vor sta de vorba cu psihologii voluntari si vor fi indrumati catre Spitalul de Psihiatrie pentru analize amanuntite.

––

Ieseanul cu sase tentative de sinucidere a ajuns la Socola

Barbatul in virsta de 41 de ani care s-a aruncat de la etajul III al unui bloc din Nicolina a fost transferat ieri catre Spitalul de Psihiatrie. Ieseanul a fost internat pina ieri in sectia de Ortopedie, dupa ce a avut a cincea tentativa de suicid in urma careia a suferit mai multe fracturi. In perioada cit a stat internat a incercat pentru a sasea oara sa isi ia zilele. A spart geamul salonului si a incercat sa isi taie venele. De asemenea, a amenintat colegii de salon si personalul medical. A fost nevoie de interventia jandarmilor pentru ca scandalul sa fie oprit, spun medicii.

"Pacientul a fost operat de doua ori dupa ce s-a aruncat de la etaj in urma cu vreo saptamina. S-a intervenit pentru fractura de clavicula initial, dupa care pentru cea de bazin. I-au fost tratate ulterior si plagile si celelalte rani pe care si le-a provocat. Pina acum a ramas internat in Ortopedie pentru tratament, dar se face transferul lui catre Psihiatrie, intrucit starea clinica o permite", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, seful UPU din cadrul Spitalului de Urgente.

Ieseanul este cunoscut cu afectiuni psihice si, divortat fiind, traia in concubinaj cu o vecina de bloc. Aceasta era si ea prezenta ieri la spital si astepta Ambulanta care urma sa il preia pe barbat pentru transfer.

Comentarii