A cazut din picioare in timp ce traversa strada si a murit

marți, 23 noiembrie 2010, 00:36
2 MIN
 A cazut din picioare in timp ce traversa strada si a murit

Barbatul traversa strada in zona Minerva din cartierul Alexandru cel Bun cind a cazut din picioare si s-a lovit foarte puternic la cap in urma impactului cu solul.

Echipajul SMURD care s-a deplasat la fata locului a incercat sa-l salveze pe barbat. Acesta a fost intubat si i s-au efectuat manevre de resuscitare, insa nu s-a mai putut face nimic pentru el. "Pacientul a fost gasit in stop cardio-respirator cu un traumatism cranio-cerebral si un traumatism toracic superior. Din ceea ce au spus medicilor martorii accidentului, este posibil ca barbatului sa i se fi facut rau inainte sa cada", a declarat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic-sef la UPU-SMURD.

Desi, initial, medicilor li s-a spus ca a fost vorba de un accident rutier, reprezentantii Politiei au stabilit ca nu a fost implicata nici o masina in moartea ieseanului. "La fata locului, echipajul de politie a adunat declaratiile martorilor. Raportul intocmit de ei arata ca barbatul s-a lovit in cadere, nu a fost calcat de un autoturism. Nu este vorba de un accident rutier", a precizat Virginia Pralea, purtator de cuvint al Politiei.

Autoritatile au mai spus ca se va stabili cauza mortii barbatului dupa ce va fi efectuata necropsia. Cel mai probabil, barbatul a suferit fie o tulburare de ritm cardiac, fie un atac vascular cerebral.

Un alt barbat a ajuns la spital dupa ce a fost lovit de o masina in seara zilei de duminica in localitatea Tatarusi. Ion M. se afla sub influenta bauturilor alcoolice si se deplasa pe mijlocul soselei. Barbatul a fost lovit de un autoturism condus de Alexandru T., de 18 ani, care si-a luat permisul de conducere in 2010.

Pietonul a fost dus in stare grava la Spitalul de Neurochirurgie dupa ce a primit primul ajutor in Unitatea de Primire urgente a Spitalului "Sf. Spiridon". "Pacientul avea traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural, hematom splenic, pneumotorax, fracturi costale. Dupa ce i s-a facut computer tomograf, a fost trimis la Neurochirurgie pentru o operatie in regim de urgenta", a spus conf.dr. Cimpoesu.

Comentarii