Accidentata de caruta in timp ce traversa

joi, 07 aprilie 2011, 23:19
1 MIN
 Accidentata de caruta in timp ce traversa

O femeie in virsta de 73 de ani a ajuns in Unitatea de Primire Urgente a Spitalului "Sf. Spiridon" cu mai multe leziuni importante dupa ce a fost lovita de o caruta.

Accidentul s-a petrecut miercuri, in jurul orei 14.30, pe drumul judetean care traverseaza localitatea Lunca Cetatuii. Politistii spun ca Nelu G. (19 ani), din Voinesti, venea dinspre Gara Ciurea si a acrosat-o pe femeia care traversa neregulamentar.

"Victima s-a angajat in traversarea strazii prin loc nepermis. Dupa accident, tinarul care conducea atelajul a plecat de la fata locului, acesta fiind identificat ulterior in satul Dumbrava. A fost testat in vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind negativ", a spus subcomisarul Madalin Taranu, purtator de cuvint al Politiei.

Femeia a fost adusa la spital, ea suferind un traumatism cranio-cerebral, un traumatism cranio-facial, o fractura de membru superior si una de membru inferior.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii