Alina Horeanu a dat ultima lovitura, dar injunghierile iubitului ei au fost fatale

joi, 07 iunie 2007, 00:19
2 MIN
 Alina Horeanu a dat ultima lovitura, dar injunghierile iubitului ei au fost fatale

Lovitura data de studenta cercetata pentru crima nu a fost cea care l-a ucis pe Daniel Mancas. Aceasta este concluzia raportului de necropsie intocmit de medicii legisti. Potrivit documentului, Daniel Mancas a murit din cauza leziunilor provocate de loviturile aplicate in zona toracelui. „Legistii au constatat ca pe corpul barbatului erau 24 lovituri de cutit. Dintre acestea, patru, care erau la nivelul toracelui, i-ar fi provocat decesul", a declarat comisar-sef Ioan Josanu, seful Serviciului de Investigatii Criminale. Alina Horeanu a declarat in fata magistratilor ca i-a aplicat o ultima lovitura lui Mancas in zona gitului. Aceasta a declarat ca ar fi fost determinata de iubitul ei, Vlad Scurtu. „Ia si termina tu, ca din cauza ta s-a intimplat asta", i-ar fi spus Scurtu inainte de a-i arunca cutitul plin de singe. Avocatul tinerei a refuzat sa comenteze daca rezultatul necropsiei poate fi in favoarea clientei lui. „Nu doresc sa dau declaratii", a spus scurt Ionut Pohrib.

Toti suspectii ramin in arest

Cei trei tineri vor ramine in arestul Politiei. Cu toate ca lui Daniel Braescu si Alexandru Stan le-a fost schimbata incadrarea juridica de la complicitate la omor la tainuire si favorizarea infractorului, magistratii au decis sa mentina starea de arest. „Clientul meu este un om care isi incredinteaza viata in miinile celorlalti din jur. Daniel Braescu are o personalitate extrem de labila care l-a facut sa se lase manipulat de ceilalti. In zilele urmatoare vom face o cerere de eliberarea a clientului meu sub control judiciar sau pe cautiune", a declarat Carmen Bernic, avocata lui Daniel Braescu. Acesta s-a plins ieri in fata magistratilor ca este bolnav si, cu toate ca tatal sau i-a adus pastile la arest, lui nu i-a fost acordat tratamentul. Magistratii au admis si prelungirea masurii de arest preventiv in cazul lui Vlad Irimia Scurtu. „Clientul meu a actionat doar pentru a-si apara persoana iubita. Nu rezulta din nici o proba administrata la dosar ca actiunea clientului meu ar fi fost premeditata", a declarat Lucian Mihai, avocatul care l-a reprezentat pe Vlad Irimia Scurtu. Acesta, impreuna cu iubita sa, Alina Horeanu, sint cercetati pentru ca l-ar fi ucis in luna februarie pe directorul unei firme din Botosani. Pentru a ascunde corpul neinsufletit, cei doi tineri ar fi chemat in ajutor doi prieteni, pe Daniel Braescu si pe Alexandru Stan. Politistii i-au descoperit pe studenti la jumatatea lunii aprilie, dupa ce au luat urma masinii lui Mancas. Dupa audierea Alinei Horeanu, a fost gasit si corpul botosaneanului intr-o padure din comuna Ciprian Porumbescu, judetul Suceava.

Comentarii