Admiterea sub ancheta la Liceul Pedagogic

marți, 25 iulie 2000, 23:00
2 MIN
 Admiterea sub ancheta la Liceul Pedagogic

Tensiunea extrema in care s-a desfasurat, anul acesta, admiterea in licee se pare ca nu a fost suficienta pentru comisia de inscrieri de la Liceul Pedagogic. Pentru a pune, parca, cireasa pe tort, serviciul "secretariat" de aici a admis inscrierea a sase absolventi de gimnaziu pe baza unor copii ale diplomelor de capacitate. Precizam ca acest lucru este interzis de Regulamentul de admitere in licee pentru a nu permite celor in cauza sa se inscrie, in timpul aceleiasi etape, si la un al doilea liceu, ceea ce ar conferi o sansa in plus respectivilor candidati.
Inspectoratul Scolar Judetean a demarat, ieri, o ancheta pe marginea cazului amintit, control care nu a durat mai mult de doua ore. "Secretara Sonia Luca a recunoscut ca, intr-adevar, i-a inscris pe cei sase elevi pe baza copiilor diplomelor de capacitate si nu a originalelor, asa cum prevede regulamentul ministerului. Acum urmeaza sa stabilim sanctiunea pe care i-o vom da", ne-a declarat inspectorul general adjunct Marian Bunghez. Domnia-sa a admis, totodata, ca unul sau doi dintre cei sase gimnazisti au profitat de marinimia secretarei de la "Pedagogic" si s-au inscris si la alt liceu. "Daca se dovedeste ca acestia au fost admisi si la al doilea liceu, locul ocupat in mod abuziv se va anula. Copiii vor ramine, insa, admisi la Liceul Pedagogic", a incheiat adjunctul Inspectoratului Scolar.
Interesant este insa, faptul ca Sonia Luca a sustinut in fata reporterului ca "nu am inscris pe nimeni pe baza copiilor, ci numai pe baza originalelor. E adevarat ca au fost inscrisi sase candidati pe baza copiilor diplomelor, dar nu i-am inscris eu. Si alti membri ai comisiei au facut inscrieri". In ceea ce-l priveste pe profesorul Daniel Nicolescu, directorul liceului si presedinte al comisiei de admitere, acesta nu a putut fi contactat fiind plecat, potrivit spuselor sotiei sale, in concediu medical la Slanic-Moldova. (Aurelian COJENEL)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii