Craciun ca in Evul mediu

marți, 28 decembrie 1999, 00:00
2 MIN
 Craciun ca in Evul mediu

Sarbatoarea Craciunului a fost marcata in acest an de o problema care a nemultumit majoritatea populatiei municipiului Bacau: lipsa apei calde si reci. Inca de joi, 23 decembrie, cind gospodinele roboteau prin case pentru a termina curatenia si mincarea, la robinete apa a inceput sa curga din ce in ce mai putin, pina s-a oprit de tot. Multa lume a sperat ca totul sa fie doar o chestiune de timp si a intrerupt munca pina la orele dupa-amiezii, cind, de regula, vine apa. Lucru care s-a si intimplat in anumite zone ale orasului, dar cu intirziere de cel putin o ora. Iar atunci cind a venit apa era foarte murdara si nu putea fi folosita in treburile gospodaresti. Altii insa n-au primit-o nici pe aceasta si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, si apa calda a lipsit cu desavirsire din casele oamenilor. Lucru care i-a obligat pe bacauani, pentru a cita oara de vreo citiva ani incoace, sa iasa in frig si sa faca cozi interminabile pe la pompele si fintinile din apropierea blocurilor in care locuiesc. Si asta, dupa ce cetatenii fusesera asigurati ca, de sarbatori, nu vor mai duce dorul apei si caldurii.
Lipsa totala a apei calde si partial a celei reci s-a datorat, dupa cum sustine conducerea Regiei Autonome de Gospodarire Comunala (RAGC), unei avarii care a avut loc la conducta de aductiune de la Valea Uzului, in apropierea comunei Scorteni. "Au fost, de fapt, doua avarii: prima a avut loc joi dupa-amiaza, iar despre a doua am aflat vineri, cind un consilier local s-a plins ca dintr-o conducta, care traverseaza gradina sa, se pierde o cantitate insemnata de apa" , ne-a declarat primarul Costache Popa, care a anuntat imediat conducerea regiei. Avariile ne-au fost confirmate si de Mihai Airinei, directorul tehnic al RAGC, care ne-a explicat ca lucrarile s-au efectuat greu, pentru ca accesul utilajelor si oamenilor in zona respectiva a fost foarte dificil. El ne-a declarat ca totul a pornit de la o defectiune din fabricatie a unui tub, care s-a spart si a fost necesara inlocuirea lui cu o conducta noua, de otel. Airinei nu a ascuns insa faptul ca ar mai putea aparea si alte probleme din cauza modului defectuos de aerisire a tevilor. "Daca supapele de aerisire nu vor functiona normal si aerul nu se elimina in mod corespunzator, nu este exclus sa apara si alte probleme de acest gen, care sa dea peste cap programul obisnuit de furnizare a apei" , a adaugat directorul tehnic.
Cum lucrarile de la Scorteni s-au incheiat duminica, in jurul orei 16.00, Mihai Airinei ne-a asigurat ca reluarea furnizarii agentului termic va avea loc astazi, inca de la primele ore ale diminetii. (Eduard ADAM)

Comentarii