Seism la Banca Internationala a Religiilor

marți, 09 mai 2000, 23:00
3 MIN
 Seism la Banca Internationala a Religiilor

Sucursala din Bacau a Bancii Internationale a Religiilor a stopat de luni, 8 mai, orice plata catre deponentii ei. Masura a fost luata la nivel de Centrala a bancii si a fost aplicata in toate unitatile acesteia din tara. Gestul nu a fost explicat in nici un fel de conducerea institutiei. "Tot ceea ce stim pina la aceasta ora – ne-a declarat directorul sucursalei Bacau a BIR, Mihale Constantinescu – este ca nu mai putem efectua plati catre deponenti si ca trebuie sa asteptam noi ordine in acest sens. Banii ramin in conturi , la care se aplica dobinzile specifice".
Ieri dimineata, de la prima ora, la sediul sucursalei din Bacau s-au prezentat circa 50 – 100 de deponenti care aflasera din presa sau din alte surse de regimul special de decontare a Bancii Internationale a Religiilor. Ei nu au putut constata aici decit starea de fapt. Directorul Mihale Constantinescu a stat de vorba cu deponentii, nemultumiti ca se vad si ei in situatia celor de la Bankcoop sau de la alte sase banci care au intrat in faliment sau in incetare de plati in ultimii patru ani: Credit Bank, Columna, Dacia Felix, Bancorex si Albina. "Ce fac eu acum, cu familia mea, care avea toate economiile aici?" – intreba, foc de minie, un deponent. "Cum de societatile cu bani multi au stiut sa-si retraga deja banii, iar eu cu numai 750.000 de lei in cont nu?" – l-a completat, imediat, o batrinica.
Primele vesti despre incetarea platilor au aparut in presa la sfirsitul saptaminii trecute, dupa blocarea conturilor la unitatile BIR din Bucuresti. Ele au venit concomitent cu un comunicat de presa al bancii, prin care se anunta semnarea unui acord de majorare a capitalului social cu ajutorul unui grup financiar strain, Jaquila Group, care ar investi aici, in prima faza, 100 de milioane de dolari. Vestea pare insa suspecta tocmai prin momentul in care apare, iar mediile de presa au deconspirat ca pe Internet Jaquila are o imagine cit se poate de proasta, fiind clasificata in categoria tepuitorilor cu sediul in paradisurile fiscale. In replica, grupul Jaquila sustine ca are o vechime de 30 de ani si ca nicaieri in lume nu s-a inregistrat o plingere sau o condamnare impotriva ei, fiind o societate potenta cu zeci de miliarde de dolari in cont.
BIR – o structura bancara complicata si ineficienta
Banca Internationala a Religiilor a fost infiintata in 1994. Patru ani mai tirziu a aparut si sucursala ei din Bacau. Banca are aproape 100 de unitati in toata tara si este emanatia Centrului Ecumenic International pentru Dialog Social (CIEDS). De asemenea, ea si-a infiintat o complicata structura inferioara: societate de valori mobiliare, societate comerciala pentru servirea preferentiala a a personalului intregului sistem CIEDS, protectie, paza si transport valori mobiliare, companie de leasing cu capital mixt, societate cu profil de recuperare a metalului si prelucrare primara cu capital mixt, societate de constructii, societate de asigurare – reasigurare, societate comerciala , prima companie romaneasca privata in transportul feroviar , companie de expeditie pe calea ferata, societate de recuperare si valorificare a creantelor, fondurile "Armonia" de investitii si protectie sociala etc. Atractia bancii a fost mare, in special pentru depunatorii cu bani putini, minati probabil de sentimente religioase, motiv pentru care banca avea de gind sa investeasca mai ales in mediul rural si sa ofere credite pentru dezvoltarea acestui mediu.
Tot in cursul zilei de ieri, directorul sucursalei Bacau a BIR, Mihale Constantinescu, a promis deponentilor prezenti la sediu sa dea in fiecare zi de joi – ziua fiind aleasa de deponenti – un comunicat ofical din partea bancii, in ziarul "Monitorul de Bacau"
Banci de care s-a folosit Jaquila Group
Oricine acceseaza Internetul poate constata cite reclamatii si avertismente sint la adersa grupului Jaquila. O fotografie arata cutia postala care ar fi, de fapt sediul grupului, iar un site da lista bancilor de care s-a folosit acesta si presedintele sau, John. S. Edwards. Acestea sint: Savim Bank SA Varsovia, Robecobank Suisse SA, Barclays Bank, Bank One Boston, Bank Mitro International BVI, Deutsche Bank, Chemical Bank, Credit Suisse, London Court, Hermosa Bank Filipine si Union Trust. De asemenea, Firecreek Petroleum incearca sa recupereze de la Jaquila Group nu mai putin de 10 milioane de dolari, iar un tribunal din Dallas (Texas) a emis o sentinta tot pentru cauze asemanatoare. (Petru DONE)

Comentarii