Singurul argintar din judet fuge din Bacau, impins de saracie

Cristian Weber era cunoscut in Bacau ca singurul bijutier din aceasta urbe care mai lucra in argint. El a fost singurul dintre bijutierii judetului care a mai lucrat in ultimii ani in acest metal, considerat de unii un simbol al simplitatii si poate al saraciei, dar despre care Weber crede ca are virtuti neegalate de nici un metal mai scump. "Am crezut ca pot pastra o traditie frumoasa la romani – spune Cristian Weber – si m-am straduit sa pastrez, in acelasi timp, secretele unei meserii tot mai rare. Bijuteriile din argint sint mai ieftine, dar metalul pastreaza o noblete pe care numai un meserias bun o poate scoate la iveala. Iata de ce eu n-m vrut sa fac din asta o afacere in sine, insa ma vad acum obligat sa plec spre zari mai bune, pentru ca la Bacau meseria mea nu mai are prea multa cautare".
Cristian Weber isi numara pe degete colegii lui de breasla din Bacau. El spune ca bujutieri adevarati nu s-au mai facut in Romania ultimilor zece ani, dupa ce singura scoala de meserii din Arad s-a inchis. "Nu stiu de unde au mai aparut citiva lucratori mai tineri, pentru ca eu si dupa 26 de ani de munca pot spune ca mai am de invatat". Piata podoabelor, fie din argint sau din aur, s-a subtiat dramatic. Nu a celor aduse din import, din Italia sau din Turcia, lucrate pe masini automate, o piata care infloreste, ci a bijuteriilor unicat, gravate dupa gustul celui care le comanda. Cristian Weber spune ca meseriasii se vad concurati nemilos de o industrie rece, care a adus pe piata obiecte ieftine, dar cu care scoate oamenilor mai multi bani din buzunare si cu care nu se poate pune. "Sa fac un lant din argint imi ia trei zile – precizeaza mesterul. Ar trebui sa-i iau omului 300.000 de lei, sa ies si eu cu ceva cistig. Dar cine mai vine la mine, cind peste drum, in magazin, gaseste acelasi obiect cu 70.000 de lei. Noi am muncit numai cu mina, n-am stiut de matrite. Chiar si acum, in Bacau sint doua – trei laminoare actionate tot manual".
Concurenta neloiala nu este singurul motiv pentru care Weber isi ia lumea in cap. El are ani buni de munca in spate si vede ca nu se mai poate descurca nici cu taxele, nici cu impozitele si nici cu chiriile pe spatiile in care lucreaza. Cel mai putin i s-au cer 10 dolari pe metrul patrat de spatiu, iar un atelier de bijutier are nevoie de cel putin 10 metri patrati. "Cu ce cistig mai ramin? – se intreaba mesterul. Situatia te obliga sa muncesti la negru si nu e corect. Asa au ajuns bijutierii pe care ii cunosc mai mult bisnitari si comercianti decit meseriasi. Pe vremea lui Ceausescu eram foarte cautati, traiam bine. Acum nu ne mai vrea nimeni si am ajuns sa-mi para sincer rau dupa acele vremuri".
Cristian Weber spune ca se apuca si el de comert. De aceea, gindul lui este sa se mute in Tirgu Ocna, unde are o proprietate, dar unde este si mai aproape de zona defavorizata Comanesti. El crede ca aici poate lasa marfa mai ieftin decit o aduc cei din Bacau: "Pot si eu vinde bijuterii facute la masina. Am mai facut-o acum vreo opt ani si a mers. Dar nu voi sta mult, pentru ca la anul, dupa Paste, o tai in Occident. In Germania pot cistiga 100 de dolari pe zi si nu oricum, ci tocmai ca bijutier. Acolo, munca noastra se cauta. Am ajuns sa traiesc din ce am adunat pina acum, cu o familie de patru persoane, in care numai eu cistig cite ceva. Sotia mea, asistent medical, nu poate plati cu leafa ei nici intretinerea. Ca mine vor pleca toti, iar in maxim cinci ani, Bacaul nu va mai avea nici un bijutier. Eu sint, insa, hotarit sa-mi continui meseria". (Petru DONE)