Statul a uitat de privatizarea Chimcomplex

miercuri, 18 aprilie 2001, 23:00
2 MIN
 Statul a uitat de privatizarea Chimcomplex

Societatea Chimcomplex Borzesti – unul dintre cei mai mari fabricati de produse clorosodice din Romania – a iesit de mai bine de doi ani din vizorul Guvernului in materie de privatizare. Nici actuala Autoritate pentru Privatiare – APAPS inca nu a inclus pe listele sale societatea din Borzesti, desi pentru Carom si Rafo Onesti a facut deja primele precizari in acest sens. Directorul general al combinatului, Virgiliu Bancila, sustine ca primele trei tentative de privatizare au esuat datorita pozitiei rigide a partii romane si nu a investitorilor. "Ministrul APAPS, Ovidiu Musetescu – a precizat Virgiliu Bancila – a promis ca ne va vizita in cursul lunii aprilie. Il asteptam cu interes, pentru ca dorim sa realizam o strategie si sa parcurgem cit mai repede toate etapele de privatizare".
Privatizarea Chimcomplex a demarat in august 1997, dar pentru ca fostul FPS nu si-a finalizat procedurile organizatorice, licitatiile nu s-au mai tinut. Pina in primul semestru al anului 1998, s-au primit scrisori de intentie si au existat contacte directe cu investitori din Austria, Ungaria, SUA, Franta, Spania etc., iar in ianuarie 1998 a avut loc ultima runda de negocieri cu firma Interchim din Austria, dupa care aceasta nu a mai dat nici un semn de viata. Principala cauza a refuzului au fost noile conditii pe care statul roman le-a pus in problema privatizarii. Si acestea ar fi fost acceptate, insa modificarea Legii privatizarii a tras toate ofertele inapoi. Statul roman a anuntat ca nu mai restituie nici un procent din suma ceruta investitorului, bani care initial erau destinati modernizarii societatii cumparate si punerii ei fie pe linia de plutire, fie pe un loc mai bun intre societatile concurente. In octombrie 1998, a aparut din nou anuntul pentru vinzarea pachetului de actiuni al FPS (51%) la Chimcomplex, prin negociere directa. Partile nu au ajuns la consens, iar in aprilie 1999, Guvernul a prelungit, printr-o ordonanta de urgenta, perioada de valabilitate a ofertei de privatizare pentru combinat, de la 180 de zile la 240 de zile.
Punctele tari ale Chimcomplex la privatizare, preciza directorul general Virgiliu Bancila, ar fi piata interna, importanta si stabila, formata din clienti strategici (precum Electrica, SNP Petrom, industriile de celuloza si hirtie, chimica, de medicamente sau de ingrasaminte chimice), clientii externi traditionali, capacitatile de productie cu nivel tehnic ridicat si tehnologiile competitive (complexul Soda M, instalatiile NMP, Alchilamine etc.). De asemenea, intre aceste puncte forte mai sint nomenclatorul de produse diversificat si de calitate competitiva, (Chimcomplex fiind producator unic in Romania pentru 23 de produse), politica activa de investitii si personalul calificat si cu multa experienta. (Petru DONE)

Comentarii