Activitatea Spitalului de la Saveni a fost redusa la jumatate

marți, 20 februarie 2001, 00:00
2 MIN
 Activitatea Spitalului de la Saveni a fost redusa la jumatate

Directia de Sanatate Publica a decis ieri sa reduca la jumatate activitatea Spitalului orasenesc Saveni, dupa ce in timpul Consiliului de Administratie s-a pus in discutie chiar inchiderea temporara a unitatii sanitare. Motivele sint lipsa de performanta a spitalului, lipsa de medici si gestionarea necorespunzatoare a fondurilor repartizate de Casa de Asigurari de Sanatate. In fata Consiliului de Administratie al DSP a fost invitata ieri sa se explice conducerea Spitalului Saveni, sau mai bine zis ce a mai ramas din ea, dupa sanctiunile aplicate in primavara lui 2000 de catre DSP.
La vremea respectiva, dupa un control care a depistat grave nereguli financiare, CASS a cerut DSP destituirea in bloc a conducerii spitalului, insa Directia a hotarit sa il demita doar pe directorul economic, directorul general dr. Emil Sarateanu fiind sanctionat cu mustrare, iar contabilul-sef Cornel Acalfoaie cu avertisment. Dupa un nou control, de aceasta data al DSP, la spitalul din Saveni au fost depistate alte nereguli, de asta data legate de modul in care s-a facut achizitia medicamentelor si materialelor sanitare. "Responsabil de neregulile privind aprovizionarea cu medicamente a spitalului este considerat contabilul-sef Acalfoaie, care a fost sanctionat disciplinar cu reducerea timp de o luna cu 10% a salariului. Dr. Emil Sarateanu nu poate fi acuzat decit poate ca nu a stapinit indeajuns situatia, insa am hotarit mentinerea sa in functie, chiar daca dumnealui s-a oferit sa redevina simplu medic in spital", ne-a declarat dr. Constantin Tudorache, directorul DSP. Consiliul de Administratie al DSP a hotarit scoaterea la concurs a postului de director economic al spitalului, ramas vacant de aproape un an si reducerea numarului de paturi de la 214 la 135. "Cele 79 de paturi au fost trecute in conservare, nu au fost reduse definitiv si vor fi reactivate in momentul in care se vor intoarce la post medicii rezidenti" a mai declarat Tudorache. In prezent la spitalul din Saveni mai lucreaza opt medici. (Dana BEJENARU)

Comentarii