Banii de la cutia milei, mincati de FNI

vineri, 23 noiembrie 2001, 00:00
2 MIN
 Banii de la cutia milei, mincati de FNI

Preotul Bisericii "Intimpinarea Domnului" din Bulevardul Mihai Eminescu a pierdut la FNI toti banii strinsi de la enoriasi pentru pictarea bisericii. Gheorghe Grigoras spera ca ministrul culturii sa il ajute sa recupereze cele 300 de milioane de lei necesare pentru refacerea bisericii. Preotul incearca sa le explice oamenilor la predica de duminica ca pierderea banilor este o facatura a diavolului si ii indeamna sa contribuie din nou cu bani pentru a duce la sfirsit voia Domnului. Desi pina in prezent la cutia milei au fost strinse 120 de milioane de lei, banii nu sunt suficienti pentru a termina pictarea bisericii, preotul punindu-si bazele tot in cele 300 de milioane de lei pe care spera sa le recupereze in scurt timp.
Biserica "Intimpinarea Domnului" de la intersectia Bulevardului Mihai Eminescu cu strada Octav Onicescu, cunoscuta de botosaneni sub numele de biserica Rosetti, a fost ridicata in anul 1826 si face parte din rindul momumentelor istorice de ahitectura. Zilele acestea, o echipa de pictori din Iasi, condusa de pictorul Ioan Preutul, a inceput pictarea altarului. Lucrarile merg greu din lipsa banilor in conditiile in care un metru patrat de pictura costa 38$, iar biserica are peste 400 mp. Desi preotul bisericii, Gheorghe Grigoras, face apel zilnic la enoriasii parohiei pentru a dona diverse sume de bai, acesta nu mai spera sa obtina de la credinciosii parohiei sale banii necesari terminarii constructiei. "Cele 300 de milioane deja donate au fost strinse greu, cite 500 – 1000 de lei la cutia milei sau prin donatii notate pe carnetel, pentru care i-am pomenit in fata lui Dumnezeu. Am depus banii la FNI inainte de Sfintele Sarbatori de Paste pentru a mai creste suma, avind siguranta celor trei societati garante: CEC, Banca Agricola si Centrocoop, dar si pentru ca pictorii nu au respectat data inceperii lucrarilor. Acum am ramas fara bani si trebuie sa apelez iar la mila si intelepciunea enoriasilor", a declarat preotul Gheorghe Grigoras.
Convins fiind ca banii strinsi nu vor ajunge pentru terminarea lucrarilor, iar enoriasii nu vor mai avea de unde sa doneze, parintele este convins ca doar presedentia, primul-ministru si ministrul culturii il mai pot salva. Saptamina aceasta va trimite celor trei scrisori, prin care solicita ajutor in recuperarea banilor. Parintele Grigoras spera ca, prin ajutorul acestora, dar si prin rugaciuni, smerenie si bunavointa sponsorilor locali va reusi terminarea lucrarilor pina la Sfintele Sarbatori de Paste. (Mihaela IACOB)

Comentarii