Batuti de rude si neveste

luni, 16 aprilie 2001, 23:00
2 MIN
 Batuti de rude si neveste

Ca in fiecare an, sarbatorile de Paste nu au fost dintre cele mai linistite zile. Inca din noaptea de Inviere, unii dintre botosaneni au ajuns la spital solicitind ingrijiri medicale dupa ce au fost victimele unor agresiuni.
Simbata, Mihai Anghel, de 57 de ani, din Botosani, a ajuns la sectia de urgente chirurgicale cu capul spart. Barbatul a declarat medicilor ca a fost batut de sotie care l-a lovit cu o sticla in cap. Felix Buinoschi, de 22 de ani, din Durnesti, a fost internat pe sectia de chirurgie cu traumatism cranio-facial dupa ce a fost batut cu scaunul de patronul unui cafe-bar din sat. Si Nicuta Florin, de 23 de ani, din comuna Santa Mare a ajuns la spital. Tot cu traumatism cranio-facial, tinarul a declarat medicilor ca a fost batut de rude. Internat pe sectia de chirurgie, tinarul isi va petrece sarbatorile in spital. Tot duminica a fost internat la Spitalul judetean "Mavromati" si Haralambie Turcu, de 45 de ani, din Trusesti. Barbatul a fost adus cu o plaga intepata in piept si, din cite a povestit el, ar fost injunghiat de sotie. Din fericire, leziunile nu i-au pus in pericol viata pentru ca plaga a fost superficiala, dar medicii au anuntat Politia, care a declansat o serie de cercetari. Tot duminica au ajuns la spital doi frati din Vladeni. Costel si Florin Mirzan, de 16 si 22 de ani, au fost in sat si au intrat intr-un conflict cu alti tineri care i-au lovit cu un lant de la o drujba. Cu taieturi pe fata si pe git, cei doi au refuzat insa sa se interneze.
Medicii de la Spitalul judetean se asteapta ca numarul celor care se vor prezenta pentru a primi ingrijiri medicale sa creasca in perioada urmatoare pe fondul consumului de alcool din aceste zile. Cel mai tragic eveniment din primele doua zile de Paste s-a petrecut duminica seara, in jurul orei 22, linga municipiul Dorohoi. Dorohoianul Stelica Manole, de 51 de ani, se intorcea de la o petrecere unde bause cam mult. Barbatul mergea pe partea dreapta a drumului cind din spate a fost lovit de o masina. Accidentat grav, barbatul a fost dus la Spitalul Judetean "Mavromati". Dupa producerea accidentului, soferul s-a ascuns, politistii nereusind inca sa-l retina. La locul accidentului s-a deplasat o echipa operativa din cadrul Serviciului Judetean al Politiei Rutiere care a declansat o ancheta. "Avem suficiente elemente care ne vor ajuta in identificarea autorului. La locul accidentului au fost descoperite cioburi din far, oglinda retrovizoare si bucati din vopsea. Din cite se pare este vorba de un autoturism de culoare deschisa. Dupa producerea accidentului, soferul a oprit putin mai incolo si s-a intors. A fost vazut de martorii oculari care nu au retinut insa numerele corecte. Dupa verificarea tuturor informatiilor, il vom depista pe sofer. Este vorba practic numai de citeva ore", a declarat ieri seful Serviciului Politiei Rutiere, lt.col. Dumitru Zmau. (S.G.)

Comentarii