Calin, politistul personaj in bancuri

Putini semeni de-ai nostri se pot mindri cu atingerea celebritatii inca din timpul vietii. Dedicati trup si suflet pasiunii care le devoreaza existenta, majoritatea vor fi recunoscuti ca personalitati abia dupa trecerea in nefiinta, atunci cind cineva va sta sa le socoteasca meritele. Ca sint si exceptii nu se poate pune la indoiala, fiind destule exemple in acest sens. Si pentru ca e Ziua Politiei, am stat sa cumpanim cam cine ar avea vreo treaba cu celebritatea dintre toti purtatorii de uniforme albastre din judet. Mai mici sau mai mari in grad si functie, cu totii par a-si face treaba cit si cum se pricep, ceea ce nu este si nu va fi niciodata un motiv de atingere a celebritatii. Cu o singura exceptie, ramasa dupa desfiintarea unui cuplu renumit in toata tara: Calin si Nicolau.
Dupa trecerea in rezerva a lui Nicolau, care isi trage sufletul la sfirsitul unei cariere de lupta continua cu infractoru’, singurul ramas pe baricade, continuind sa-si ajusteze zi de zi propria legenda, este onor plutonierul adjutant sef Gheorghe Calin. Cu atit mai mult, cu cit de vreun an are de luptat din rasputeri pentru a-si pastra intiietatea intre miturile competentei Politiei Romane cu un personaj nou aparut pe piata, un anume Garcea de prin Bucuresti. Oricum, din punctul de vedere al lui Calin, Garcea ii face in mod clar concurenta neloiala, prin intensa mediatizare la Pro TV, de care nea’ Gica al nostru a fost ferit numai de nesansa de a nu fi fost cunoscut personal de realizatori. Pina una-alta, incercam prin prezentul material sa reparam crunta nedreptate resimtita de Calin, aducindu-l in atentie asa cum este el, adica etalonul indubitabil al fostei militii, actualmente politia romana.
Mai are trei ani pina la pensie. 52 de ani, vreo 120 de kile, daca ne luam dupa nasturii camasii albastre ce stau sa plesneasca pe pintecul revarsat peste centura. Mai nou, isi face veacul pe salile tribunalului, ca "am eu niste probleme cu inima si astia atita au asteptat ca sa ma treaca pe linie moarta. Nu-mi place ca nu mai sint activ, prin oras, da’ n-am ce face". De cind se stie, a avut un rival de temut in Botosani: Nicolau. Aparea un banc cu Calin, imediat trebuia sa iasa unul si cu Nicolau. Avansa Calin cu un grad, ca un facut si Nicolau se lipea de-o avansare, de nu putea bietul nea’ Gica sa se dezlipeasca de concurent. O singura data "i-a dat ceata" lui Nicolau: atunci cind, dupa ce acesta a prins a se lauda ca are permis categoria A, pentru motociclete, Calin s-a incordat si a luat dintr-un foc si A-ul, si B-ul. Acuma, cind Nicolau isi maninca pensia, parca-i pare rau si lui Calin ca nu mai are cu cine se intrece. Nu vrea s-o recunoasca, mai ales ca sefii lui directi i-au interzis "sa dea relatii presei". De ce oare, numai ei, superiorii ce-si sarbatoresc azi ziua o pot sti. "O fi si-o tira de invidie, ca, sa stiti, eu am fost politist bun. Rid ei de mine, dar eu faceam treaba, nu gluma". Ce-i drept, e drept. Cu tot cu bancurile cu pescuitul de pe bloc, cu pusul becurilor ori cu intrebarile de la concursurile de avansare, Calin este unanim recunoscut de politisti ca unul care-si facea treaba bine. Ca scotea de la infractor "marturisirea" cu metode numai de el stiute, inclusiv cea pe care o denumeste cu umor "stiintifica", facind semne sugestive cu pumnul, ca scria indescifrabil chitantiere intregi cu amenzi intr-o singura zi "pina ma dureau buricele degetelor", ca se mai rastea "preventiv" la unul sau la altul, asta de acum sint amanunte. Cert este doar efectul: liniste si pace in sectorul lui Calin.
Din ’72 incoace, adica o intreaga viata de om, a facut sector numai in Botosani. De aceea nu se supara daca-l faci "militian", ca doar a mincat o piine si pe vremea aceea. De superiori ce sa zica? Fiecare cu hachitele lui, unul mai bun, altul mai rau. I-a "fumat" oricum pe toti, ca cine putea sa se ia de celebrul Calin?. A auzit el insusi o multime de bacuri cu el si prin Botosani, dar si prin rarele iesiri la Bucuresti sau aiurea. "Oriunde ma duc, se stie de mine. Astia tineri, care vin acuma din scoala, apar intotdeauna cu noutatile. Nu-i bag in seama, nu ma supar, eu stiu ca-s bun si gata". O singura data, in urma cu vreo trei ani, n-a mai rabdat si-a inceput sa bodoganeasca atunci cind un sublocotenent subtirel s-a apucat sa faca cercetari pe la Rachiti asa cum a invatat el in scoala: "Doamna, s-a adresat el unei babute care trecea pe ulita, sinteti amabila sa-mi spuneti daca ati auzit ceva de aia si de aia?" Auzi intrebare. "Pai daca-i spuneam eu o data sa vina-ncoa de urgenta si sa spuna tot ce stie despre caz, se pisa baba pe ea de frica. Rezolvam treaba in doi timpi si trei miscari. Asa, cu binisorul, nu faci nimic. Tre’ sa stie omul ca sta de vorba cu un politist". Comentariul lui Calin, facut la vremea respectiva pe ulitele Rachitilor de pe scara "dubei" de serviciu, a facut deliciul ziaristilor din jur, iar tinarul sublocotenent a avut inspiratia de a se face ca nu aude hohotele asistentei. Ca doar nu era sa se puna-n gura cu Calin.
Frumos a fost si atunci cind i s-a dat un dosar ultrasecret de catre un ofiter de la Politia Rutiera, ca sa il duca "la sediu". "Care sediu, dom’ colonel?", s-a informat Calin. "Cum care sediu? Doar nu la Monitorul?". Calin a auzit, a inteles si a executat. Adica a venit cu dosarul sub brat la ziar, lasindu-l la secretara, "ca asa am primit ordin". Fiind mereu in atentia presei, s-a suparat numai o data, atunci cind un ziarist "l-a intepat" la rubrica "puls". Amarit nevoie mare, el l-a interpelat in stilu-i caracteristic pe primul reporter al "Monitorului" care i-a iesit in cale: "Oai, ia vina-ncoa! Cine a scris de mine nu’s ce la voi in ziar?". I s-a explicat cum sta treaba, ca era un pamflet si nu ceva de rau. "Da? Pamfletu si mai cum? Si cine-i Pamfletu asta, ca eu nu-l cunosc, si nu i-am facut nimic niciodata. Spune-i ca daca-l prind, are zile grele". Dupa care si-a reluat in serios munca de paza si ordine de pe "sectorul Tribunal" si, de oftica, a amendat toti soferii care-si parcasera masinile in zona.
Dar parca numai atitea ispravi are la activ Calin? Fiecare cuvint pe care-l spune, privirea tulbure de fiecare zi pe care o atinteste in ochii interlocutorului ori miile de gesturi pe care numai el stie sa le faca, plimbind "bulanul" dintr-o mina-n alta ori balanganindu-l profesional pe linga vipusca ar trebui consemnate intr-o antologie a celebrului Calin. Cit despre zecile de bancuri savuroase care circula pe seama sa, va asiguram ca "joaca la pitici" pe linga perlele pe care le scoate in mod curent Gica Calin. Una peste alta, cel mai pitoresc personaj in activitate din toata Politia Romana isi face veacul la sfirsit de cariera incorsetat de plictiseala din zona care i-a fost atribuita. N-are pe cine ancheta, n-are pe cine lua la intrebari, n-are pe cine amenda, iar catuse n-a mai pus nici el nu mai stie de cind. Plictiseala mare. Asa ca agata pe cite unul, il trage pe banca din fata tribunalului si sta la cioace despre cite-n luna si-n stele. "Asa, sa mai treaca timpul. Mai trece o zi si inca una si uite-asa ies si eu la pensie acusica. Mai sint doi ani sau cit e pina in aprilie 2003?" (Dorin BEJENARU)