Cu japca prin padure

vineri, 24 august 2001, 23:00
5 MIN
 Cu japca prin padure

Dupa publicarea articolului referitor la disponibilizarea unor persoane din cadrul Directiei Silvice (DS) Botosani, multi fosti angajati ai unitatii amintite s-au prezentat la redactia "Monitorului" reclamind unele nereguli care au dus in final la scoaterea lor din rindul angajatilor DS. Nu numai cei care au fost dati afara au facut sesizari referitoare la activitatea DS, ci si actuali angajati, care au tinut sa-si pastreze anonimatul, dar care spun ca, dupa cum merg lucrurile, in citeva luni vor ajunge si ei pe drumuri. Ei spun ca abaterile lor minore au capatat o importanta mult prea mare in ochii conducerii DS, pe cind rapoartele inspectorilor de la Inspectia de Stat a Padurilor au fost trecute cu vederea.
Vom prezenta in urmatoarele numere ale "Monitorului" unele din neregulile constatate de inspectorii trimisi de minister.
Rapoartele cu pricina se refera la mai multe persoane si fapte savirsite in cadrul DS, dar unul din capitolele acestora se refera strict la activitatea inginerului Adrian Haidautu, fost si actual sef al Ocolului Silvic Dorohoi.
Haidautu este acuzat de grave nereguli intr-un raport al Inspectiei de Stat a Padurilor ce a analizat activitatea acestuia din perioada 1991- 1996. Verificind problemele sesizate de Marcel Crusminschi printr-o scrisoare adresata Primului-Ministru, raportul arata ca, in 1991 a fost infiintata societatea comerciala Univerd, cu sediul in orasul Dorohoi, str. Gheorghe Popa nr.12, avind ca actionari pe mama inginerului Haidautu si pe Virgil Zahariuc. Firma avea printre alte forme de desfasurare a activitatii trei ateliere de impletit rachita, ce foloseau materie prima ce provenea din din pepinierele silvice, facind astfel concurenta neloiala activitatii de impletituri a Filialei Silvice Botosani, cit si atelierului cu acelasi profil de la Ocolul Silvic Dorohoi. Aceeasi societate a vindut prin intermediar in anul 1995 Ocolului Silvic Dorohoi un autocamion tip Roman echipat cu un motor Saviem. Camionul a fost cumparat in 1991 cu suma de 250.000 de lei cu ocazia dezmembrarii CAP Lunca si folosit pina in 1995. In acest an, camionul a fost transferat la firma Comauto Popa – Dorohoi, de la care a fost vindut OS Dorohoi cu suma de 20.060.000 de lei fara ca autocamionul sa fi fost verificat din punct de vedere tehnic inainte de aceasta tranzactie. Procesul verbal de receptie nu a fost semnat de ing. Gheorghe Iacob, sef birou productie la Filiala Silvica Botosani, desi numele acestuia era prevazut in procesul verbal respectiv.
Organele de control ce au facut verificarea l-au impiedicat pe ing. Haidautu in incercarea acestuia de a schimba un motofierastrau vechi, proprietatea lui, cu unul nou, proprietatea ocolului, folosindu-se de calitatea sa de sef de ocol. Cu prilejul cercetarilor s-a constatat ca in perioada in care a functionat ca sef de ocol, inginerul Adrian Haidautu, beneficiind si de faptul ca a fost membru in Consiliul Director, a savirsit mai multe abuzuri si ilegalitati cu privire la incadrarea in functie a personalului silvic sau la mentinerea in functie a celui existent. Reamintim ca in luna august a acestui an tehnicianul silvic Marcel Gradinaru si padurarul Gheorghe Ropota de la Ocolul Silvic Dorohoi, au contestat in instanta deciziile prin care li s-au desfacut contractele de munca, considerindu-le abuzive si au cerut daune morale de zeci de milioane de lei de la inginerul Haidautu. Inginerul a mai beneficiat de avantaje materiale oferite de cei protejati, un exemplu elocvent fiind cazul padurarului Constantin Strateanu care a crescut, in perioada 1992-1995, mai multi porci pentru seful sau. Pentru a-l scoate cu imputatii mai putine decit cele legal admisibile, Haidautu a procedat la impartirea arbitrara, in timpul controlului de fond, a cantonului acestuia. Astfel, anumite parcele cu pagube insemnate au fost trecute scriptic, pentru un interval scurt de timp la cantoanele invecinate conduse de padurarii Achitei si respectiv Patenschi, care au fost nevoiti sa suporte pagubele ce se cuveneau imputate padurarului Strateanu. Aceasta fapta a fost considerata de Vlad Anton, inspectorul sef la Inspectoratul de Stat al Padurilor, cel care a facut controlul ca fiind susceptibila de a intruni elementele constitutive ale infractiunilor de fals si uz de fals.
Raportul mai arata ca la aplicarea legii 18/1991 in comuna Dersca de pe raza Ocolului Silvic Dorohoi, seful ocolului, inginerul Haidautu, a acceptat cu multa usurinta punerea in posesie a mai multor cetateni, numai in baza unor declarati de martori, cu suprafata de aproximativ 6 de hectare. Acest transfer a fost invalidat de Comisia Judeteana de Fond Funciar, dar intre timp cetatenii respectivi au taiat padurea. Terenul a revenit in fondul forestier, dar fara arbori. Totodata, Ocolul Silvic Dorohoi a pus la dispozitia comisiei de aplicare a legii18/1991 din comuna Dersca o suprafata de 42 de hectare padure in plus fata de suprafata validata de Comisia Judeteana. In probleme de fond forestier si productie la acelasi ocol s-a constatat ca nu s-au aplicat penalitatile legale in cazurile in care agentii economici nu au ridicat, din vina lor, autorizatiile de exploatare sau nu au preluat in termen spre exploatare parchetele adjudecate. Raportul mai contine un capitol intitulat "masuri" care la punctele 9 si 10 stipuleaza ca Regia Nationala a Padurilor va face plingere penala impotriva inginerului Adrian Haidautu pentru clarificare modului in care acesta a uzat de functia sa pentru a-l mentine in functie pe padurarul Constantin Strateanu. La fel si pentru a determina legalitate tranzactiei efectuate intre SC Univerd srl Dorohoi si Ocolul Silvic Dorohoi si gradul de implicare al inginerului Haidautu. RNP va proceda la verificare modului in care s-a aplicat legea 18/1991 in comuna Dersca si va stabili vinovatii clare, cu recuperarea pagubelor inregistrate direct de la cei vinovati.
Reporterii Monitorului au incercat in zadar sa discute cu Adrian Haidautu. Contactat prin telefon, acesta a spus unui reporter ca nu poate da relatii intrucit nu este acreditat de DS sa discute cu presa. Coincidenta face ca in 1997, Haidautu a renuntat la functia de sef de ocol in favoarea unei catedre universitate la Suceava in cadrul Facultatii de Silvicultura pentru a reveni pe acest post anul acesta in luna mai. Se pare ca la nivelul Politei Municipale Dorohoi, multi politisti si-au pus intrebari in legatura cu aceasta plecare brusca din cadrul ocolului silvic Dorohoi a inginerului Haidautu dar explicatiile nu au fost gasite inca.
Am incercat sa clarificam situatia cu directorul DS, Gheorghe Rusu, care iritat a declarat: "Nu inteleg ce sinteti voi de la Monitorul, organ de ancheta ca sa dezgropati mortii?". El sustine ca ministerul de resort nu a dat curs rapoartelor puse in discutie si ca atare il poate mentine pe Haidautu in functie, considerindu-l un bun profesionist. El sustine ca aceste controale au fost facute de comisii de "taranisti", care au incercat sa-l discrediteze profesional pe inginer Haidautu. Discutiile au fost scurtate inainte ca domnia sa sa afle esenta problemelor ce ar merita lamurite.
Pentru o mai buna informare a cititorilor nostri am luat legatura cu referentul Mihai Voicu, care a semnat si intocmit unul din rapoartele in cauza care a declarat: "Nu s-a dat curs celor constatate de mine intrucit cei care au fost incrimati au relatii solide cu cei din minister. Cele consemnate in raport sint fapte reale pe care le pot demonstra. Am fost si eu surprins ca in urma celor constatate nu s-a intimplat nimic dar nici eu nu am putut insista mai mult pentru ca in 1999 am iesit la pensie. Oricum nu eu eram cel care sa dispuna masurile in cauza, dar datoria mea a fost sa verific sesizarile oamenilor". Vom reveni cu alte aspecte ale diferitelor activitati din Directia Silvica, mai ales ca problemele respective s-au produs sub ochii actualei conduceri DS. (Viorel SURUGIU)

Comentarii