Grevistii foamei

Peste tot in lume, persoanele care recurg la greva foamei fac acest lucru pentru a solicita un lucru pe care il considera de o insemnatate deosebita, nu insa inainte de a epuiza incercarile de a-si rezolva problema altfel. Din acest punct de vedere, Botosaniul este ceva mai original, daca ar fi sa ne luam numai dupa grevistii foamei din acest an. Iar paleta lor este destul de variata, pe lista figurind un rezident american, un primar si un oligofren cu acte in regula, carora li s-au adaugat un asistent medical si un "om al strazii", ca de copil nu mai poate fi vorba la aproape 50 de ani.
Seria acestor greve a fost deschisa in vara de Paul Barnea, de 28 de ani, bolnav psihic "de gradul II", cum a demonstrat el cu acte. Pe 23 iulie, Paulica si-a atirnat de git un carton pe care cineva ii scrisese "Greva foamei". Bolnavul s-a proptit pe scarile Prefecturii, asteptind sa vada ce-o sa se intimple. Bineinteles ca n-a catadicsit sa explice cuiva sensul protestului sau. La aparitia ziaristilor, Paulica a fost imediat tras inauntru de politistul de la usa si dus a fost. Ulterior am aflat ca grevistul solicita un loc in care sa poata sta si minca, dat fiind ca nu avea de nici unele. Problema i-a fost rezolvata cu promptitudine de presedintele Consiliului Judetean, Ioan Aniculaesei, care l-a trimis "la odihna" la sanatoriul de la Adaseni. Asa incit primul grevist botosanean al foamei din acest an si-a incetat protestul dupa numai o ora. Cu folos, se pare. Cit despre foame, Paul Barnea apucase sa ne declare ca "oricum n-am mai mincat nimic de trei zile, asa ca n-am nimic de pierdut". Interesant este ca Paulica era recidivist in autoinfometare. Pe 8 mai 1996, el mai declansase un protest asemanator in fata Primariei din Stiubieni, incheiat dupa mai putin de o zi, atunci cind un satean milos l-a luat pe oligofren acasa pentru citeva zile.
Un adevarat reviriment la capitolul grevistilor foamei s-a produs la Botosani in ultima parte a anului, incepind de prin toamna. La mijlocul lui octombrie, un asistent de la sanatoriul TBC din Guranda si-a luat inima-n dinti si a hotarit ca e momentul sa protesteze impotriva directorului sau pe calea grevei. Daniel Ciocan isi motiva, printre altele, decizia astfel: "Uneori directorul face de garda in locul sotiei, o data intimplindu-se sa fie surprins dormind in izmene in camera de garda". Si atunci, cum sa nu faci greva foamei? Protestul lui Ciocan a tinut doua zile, dupa care asistentul a acceptat un soi de compromis mediat de Directia Sanitara. El urma sa fie transferat in alta unitate sanitara, probabil pe motiv de incompatibilitate cu directorul sau.
Din noiembrie, lucrurile au inceput sa se precipite. In data de 17, ex-botosaneanul Niculai Horopciuc, in prezent rezident in Statele Unite ale Americii, a pus-o de-o greva a foamei in fata Prefecturii judetului. Cel care reprezenta la Botosani implinirea "visului american" a trecut oceanul si a cheltuit mai bine de 2000 de dolari ca sa obtina titlul de proprietate asupra a nici mai mult nici mai putin de 23 de ari de pamint. De unde reiese clar cit de mult i s-a dezvoltat in "State" simtul proprietatii. Si, pentru ca tacimul sa fie complet, protestul nu i-a putut lasa indiferenti nici pe cei de la Ambasada SUA la Bucuresti, care au trimis o adresa Prefecturii, in sprijinul compatriotului lor. Asa incit, cu o operativitate exceptionala pentru locurile pe care le populam ("exceptionala" de la "exceptie"), s-a si infiintat o comisie, cu membri ai Consiliului Judetean si Prefecturii, avindu-l in frunte pe subprefectul Lucian Feodorov, care s-a deplasat in comuna George Enescu sa rezolve problema compatriotului lui Bill Clinton. Americanul Niculai s-a trezit la numai 15 minute de la sosirea pe tarlaua mostenita de la strabunii autohtoni proprietar cu titlul in mina al celor 23 de ari revendicati. Drept pentru care a incetat greva foamei. Ghinionul lui a fost acela ca declansase autoinfometarea intr-o vineri, iar rezolvarea nu s-a produs mai repede de luni. Asa se face ca intre timp Horopciuc a fost nevoit sa suporte, la cei peste 60 de ani ai sai, si niste perfuzii cu glucoza si ser fiziologic, aplicate la Spitalul Judetean.
N-au trecut decit 10 zile si primarul Ioan Cojocariu s-a confruntat cu un nou grevist al foamei botosanene. Ioan Japinschi, fiind fara locuinta, a decis, poate si din cauza apropierii iernii, sa obtina un spatiu al sau. Si nu pe orice cale, ci pe cea a infometarii. Cit de decis a fost se vede si din durata protestului: exact trei ore, timp in care, probabil, au mai fost citeva zeci de mii de botosaneni care n-au mincat, fara insa a o declara oficial. Primarul a promis ca-l va ajuta cumva, contactind in acest sens Regia Autonoma Municipala. Nu stim in ce masura s-a rezolvat problema, dat fiind ca, dupa citeva zile, purtatorul de cuvint al Primariei, Ortansa Albu, afirma ca "problema locuintei (lui Japinschi – n.r.) nu poate fi rezolvata asa de repede". Oricum, celui in cauza ii cam pierise pofta de a renunta benevol la alimentatie. Nu de alta, dar beneficia de masa la cantina de ajutor social.
Si daca primarul Cojocariu a rezolvat problema unui grevist, la Cotusca acest lucru n-a mai fost posibil din simplul motiv ca cel pus pe post negru din propria decizie a fost insusi primarul comunei, Gheorghe Mihalache. Adevarat exemplu national de ales dispus sa se jertfeasca pentru binele celor pe care-i conduce, Mihalache a rezistat fara mincare exact 12 zile, la inceputul lunii decembrie, pentru ca "factorii responsabili" sa-l ajute sa rezolve cinci dintre cele mai importante probleme ale comunei Cotusca. N-a fost sa fie cu noroc de aceasta data, dat fiind ca nimeni nu l-a bagat in seama pe grevistul membru al PNL, cu exceptia asistentilor de la Spitalul Orasenesc Saveni, care au facut in acea perioada naveta zilnic, ca sa-i supravegheze sanatatea. Acesta, instalat in sediul Primariei, unde si-a carat un pat de acasa, a slabit zilnic cite doua kilograme, pina cind a constatat ca nu prea mai are de unde. Asa ca a renuntat, declarind cu obida: "Nu merita sa mori de foame atunci cind nu te baga nimeni in seama". Suparat tare pe colegii de partid, Gheorghe Mihalache si-a dat demisia din PNL. Capitalul electoral cistigat, fara indoiala, prin gestul sau va fi folosit asadar in profitul altui partid, sau poate in numele personal al lui Mihalache, la alegerile din 2000. Cert este ca revendicarile sale nu puteau fi satisfacute in cadru legal, asa incit protestul sau a fost util doar pentru publicitate.
Desi pina la sfirsitul anului au mai ramas citeva zile, timp suficient pentru alte eventuale tentative de greva a foamei, credem totusi ca acest capitol este inchis pina in 1998. Vom constata atunci daca si cine va mai recurge la aceasta forma de protest, poate pentru probleme mai serioase decit cele enumerate mai sus. (Dorin BEJENARU)