Ramasi fara calculatoare din cauza fulgerelor

miercuri, 25 iulie 2001, 23:00
2 MIN
 Ramasi fara calculatoare din cauza fulgerelor

Trasnetele si fulgerele de duminica noaptea au ars reteaua de calculatoare de la SC Ovisim SRL, Botosani producind pagube de peste 30 milioane de lei. Unitatea amintita are un depozit en-gross in centrul municipiului si toate evidentele sint efectuate pe calculator. In acea noapte toate calculatoarele erau inchise, dar conectate la reteaua de alimentare. Dimineata angajatii au avut supriza de a gasi calculatoarele afumate ca de flacara si becurile arse. In plus, toate aparatele electrocasnice din casa administratorului unitatii, Emil Hutu, situata in aceeasi incinta cu depozitul, sint in prezent nefunctionale. "Nu stiu cum s-a intimplat, dar am gasit tot ce era in priza pirlit. Doua televizoare, becurile din casa si depozit si cele 5 calculatoare au fost facute praf intr-o secunda. Din cauza fulgerelor a crescut tensiunea de alimentare la priza la citeva mii de volti. Socul a ars tot ce era conectat in priza, indiferent daca era sau nu in functiune. Pina si becurile care erau inchise la acea ora au fost arse. Nu-mi explic de ce s-a intimplat acest lucru. Cred ca a fost o problema la reteaua de impamintare, cu toate ca saptamina trecuta cei de la Renel au schimbat transformatorul de linga casa mea, cel de dinainte luind foc in urma cu citeva zile. Nu am reclamat nimanui acest incident pentru ca nu stiu de unde a venit problema si voi fi nevoit sa suport toate cheltuielile, care dupa o prima evaluare se ridica la peste 30 milioane lei", a declarat Emil Hutu.
Inginerii de la SC Electrica SA pun incidentul pe seama unei unde de soc acumulata in conductori datorita fulgerelor. Ei spun ca in aceste conditii conductorii care transporta energie electrica induc curenti suplimentari, ceea ce a facut ca in prizele unitatii sa fie citeva mii de volti. In mod normal aceste incidente sint rezolvate cu ajutorul retelei de impamintare, dar se pare ca de aceasta data aceasta nu a functionat. Inginerii de la Electrica sustin ca astfel de accidente se intimpla frecvent vara, utilizatorii de calculatoare fiind de regula cei mai afectati datorita proastei constructii a retelei de impamintare. (Marius PRELIPCEANU)

Comentarii