Spitalul judetean se informatizeaza

vineri, 05 octombrie 2001, 23:00
2 MIN
 Spitalul judetean se informatizeaza

Spitalul Judetean "Mavromati" incearca sa arate din ce in ce mai mult la fel ca spitalele occidentale. In cel mai scurt timp, spitalul va fi dotat cu un sistem informational, care va inregistra totul, incepind de la intrarea si pina la iesirea bolnavului din spital. Proiectul, care va fi gata in aproximativ doua saptamini, va cuprinde dotarea tuturor sectiilor, farmaciei, laboratoarelor si a salilor de operatii cu o retea cuprinzind aproximativ 50 de calculatoare, pentru fiecare 30 de paturi fiind necesar un calculator. Practic, cu ajutorul calculatoarelor, se va sti totul despre pacienti, istoricul bolii, cind a mai fost internat si de ce, ce tratament a mai luat, de ce boli mai sufera, medicii care l-au mai tratat, dar si miscarea zilnica a bolnavilor dintr-o sectie in alta. De asemenea, reteaua va face legatura dintre sectiile spitalului, farmacie si laboratoare, astfel incit medicii vor putea afla apasind pe niste taste rezultatele unor analize sau ce medicamente se mai afla prin farmacia spitalului. Tot cu ajutorul retelei, se va tine si evidenta contabila sau o serie de date statistice, mult mai usor de accesat decit clasicele dosare. "Sint doar citeva spitale din tara care se pot mindri cu acest lucru. Incercam sa realizam acest proiect in 2 saptamini, deja firma care va asigura instalarea retelei realizind studiul. Odata cu intrarea lui in functiune, vom realiza mari economii la anumite cheltiueli. De exemplu, o radiografie pe film costa aproximativ 50.000 de lei, insa o data stocata pe discheta, costa doar 8.000 de lei. Practic, intregul proiect nu este o investitie, caci nu facem decit sa inchiriem calculatoarele si programele, urmind ca dupa o perioada de 5 ani sa ne ramina in proprietate, firma donind spitalului aparatura. Cu aceasta ocazie, va disparea scriptologia, iar medicii vor avea mai mult timp sa se ocupe de pacienti", a declarat Ioan Lozneanu, directorul economic al spitalului. De exploatarea si intretinerea retelei informatice se vor ocupa angajatii spitalului, care vor fi instruiti pentru a utiliza aparatura. (Lucian SIMINIUC)

Comentarii