Vacante in penitenciar

marți, 30 octombrie 2001, 00:00
2 MIN
 Vacante in penitenciar

Curgerea monotona a timpului in executarea pedepsei privative de libertate in cazul minorilor incarcerati in penitenciarul Botosani constituie o problema pe care conducerea institutiei incearca sa o rezolve. Pentru a nu fi corupti de "clientii" mai vechi certati cu legea, minorii sunt cazati in camere separate de cei arestati sau recidivisti. In momentul de fata, in Penitenciarul Botosani minorii sunt inchisi intr-o singura celula, atit cei care au pedepse definitive, cit si cei care se afla in diverse faze ale procesului penal de pe rolul instantelor.
Conducerea institutiei a initiat o serie de activitati la care pot sa participe condamnati minori, care isi petrec cea mai mare parte a timpului in celula, fara a beneficia de posibilitatea de a presta munci in afara perimetrului inchis al Penitenciarului. Astfel, pe linga plimbarile zilnice la care sunt scosi detinutii, acestia isi pot consuma energia in week-end, facind sport pe terenul special amenajat in incinta. "Pe linga ceea ce fac detinutii minori in mod obisnuit in fiecare zi si la sfirsit de saptamina, am initiat o competitie intitulata "Cea mai frumoasa si curata camera", la care tinerii au obtinut locul al doilea. Alte modalitati de ocupare a timpului lor liber sunt lectura, jocul de sah, vizionarea programelor la televizorul din celula, dar preocuparea lor primordiala este scrierea de scrisori. Din discutiile purtate cu ei, majoritatea scriu familiilor si iubitelor, acesta fiind si un mijloc de descarcare nervoasa. O parte dintre ei urmeaza cursurile de scolarizare intrerupte in momentul savirsirii infractiunii sau sunt preocupati de studierea limbilor straine,” ne-a informat Cristina Livadaru, psihologul Penitenciarului.
Iin Penitenciar sunt incarcerati 67 de minori, care au savirsit fapte penale de o gravitate deosebita, precum omorul, tilharia sau violul. Psihologul institutiei se ocupa de ei in cabinetul special amenajat pe palierul unde sunt situate celulele si acorda consiliere ori de cite ori este nevoie. Cei mai multi dintre ei prezinta tulburari severe de comportament, unii adaptindu-se foarte greu la regimul special de detentie, altii nereusind sa-si stapineasca comportamentul violent dobindit in stare de libertate. "Pentru mine penitenciarul este un adevarat calvar. Am reusit cu greu sa ma integrez, fiindca provin dintr-o familie ce locuieste la tara, unde aveam libertate deplina. Ma descarc scriind scrisori zilnic fratilor si parintilor si asteptind cu nerabdare ziua de vorbitor," ne-a marturisit Gheorghe Olaru, in virsta de 17 ani si care executa o pedeapsa de opt ani pentru omor calificat. "Unii dintre detinuti minori reusesc sa fie reeducati, dar cei mai multi, o data iesiti din puscarie nu se pot abtine si revin, relativ repede, pentru ca fac fie acelasi tip de fapta penala, fie una cu un grad de violenta mai ridicat", a mai adaugat psihologul Penitenciarului. (Eugenia MALIS)

Comentarii