Vorona, comuna iubitorilor de Dumnezeu

Nu incape discutie ca una dintre cele mai cunoscute asezari de pe meleagurile botosanene este Vorona. Straveche vatra folclorica, cu obiceiuri populare care s-au perpetuat pina in zilele noastre, dar si leagan al pioseniei si osirdiei evlavioase, comuna aceasta si-a purtat cu cinste geamandura pe apele involburate ale istoriei si credintei vreme de mai bine de 500 de ani.
De ce se cheama asa si nu altfel istoria evita sa ne precizeze. Istoria nu lucreaza cu certitudini, istoria presupune doar. Se presupune asadar ca demult de tot, cind abia se puneau bazele noii asezari, padurile aceastea nesfirsite erau bintuite de ciori. In limba slava, din care isi trage seva numele asezarii, Vorona chiar asta inseamna: cioara. Astazi nici macar la figurat nu-si mai merita numele, insa de el se leaga multe dintre evenimentele, faptele, intimplarile sau cum vreti sa le spuneti, care i-au adus celebritate. In primul rind traditia culturala a comunei, cu cele doua festivaluri folclorice de prestigiu international – "Mostenite din batrini" in primavara si "Serbarile padurii" in ziua de 8 septembrie – care se tin anual, cu ansamblul folcloric "Codruletul", cunoscut in intreaga Europa pentru performantele sale artistice, cu recunoscutul creator de masti Gheorghe Tugui, membru al Academiei de Arte Traditionale, cu multe altele pe care nu mai insistam acum sa le mai trecem in revista. Cert e ca in vreme ce traditia populara romaneasca s-a retras doar in muzee si in memoria batrinilor, la Vorona inca se mai pastreaza. Si poate ca nu intimplator, poate ca divinitatea a rinduit astfel lucrurile, pe aceste meleaguri s-a nascut si Raluca Iurascu, mama poetului nostru national Mihai Eminescu.
In toiul Saptaminii patimilor, cu nesfirsitele sale canoane si infrinari, prilej de smerenie si curatire a sufletelor, se cuvine a nu trece cu vederea o alta celebritate a comunei Vorona, manastirea din localitate, care aduna de sfintele sarbatori ale Pastelui mii de credinciosi din intreg judetul la slujba de Inviere. Cele trei biserici ale manastirii devin neincapatoare pentru credinciosii care vin aici de la zeci de kilometri ca sa ia o farima de duh. Vremea nu-i sperie. Ploua, ninge ori e bezna ca in nuca pe drumul infricosator din padure, enoriasii vin stiind ca Dumnezeu e cu ei, ii calauzeste si le poarta de grija. Vin cu ce pot: cu masini, cu carute, multi vin pe jos fiindca pastele e sarbatoarea cea mai de suflet crestinilor de aici.
Construita in urma cu mai bine de 400 de ani, Manastirea Vorona a devenit cu timpul unul dintre cele mai atractive puncte infipte in harta turistica a judetului Botosani. Nici istoria n-a trecut pe linga ea fara sa lase urme. Exista chiar o legenda, draga voronenilor, care spune ca domnitorul Alexandru Ioan Cuza, deghizat, ar fi fost prins si inchis intr-una din temnitele manastirii aflata chiar la intrarea in incinta. Copacul de care domnitorul isi legase calul sau alb exista si acum. I se pune Stejarul lui Cuza si a fost declarat monument al naturii.
In timpul primului razboi mondial manastirea a gazduit sute de refugiati, multi dintre ei din Ardeal. Pe linga ospitalitatea traditionala a unei institutii monahale, calugarii de aici s-au oferit sa-i invete si carte pe nestiutori. De numele manastirii se leaga si inceputurile activitatii ecumenice a Preafericitului Patriarh Teoctist Arapasu. N-avea nici 14 ani cind a venit la manastire unde si-a facut noviciatul. Tot aici a fost si hirotonisit si niciodata nu uita sa pomeneasca acest lucru, fiindca Vorona a devenit pentru el o a doua bastina.
Nici macar comunistii n-au vrut sa iasa din istorie fara sa-si lase si ei macar mucozitatile pe zidurile manastirii. O minte creata de activist "liber-cugetator" a transformat prin anii ’50 manastirea intr-un imens depozit de cereale. Noroc ca nu toti comunistii erau la fel si s-au gasit unii mai cu frica de anatema Celui de Sus si i-au redat manastirii in scurt timp rolul ei intru marturisirea sufletelor pacatoase.
Un rol important, chiar in viata politica, l-a avut Manastirea Vorona in toamna anului 1974. Atunci, pe 8 septembrie, de hramul Sfintei Marii, l-a avut ca oaspete pe pastorul Billy Greem, reprezentantul tuturor cultelor si confesiunilor religioase in Congresul SUA. Peste 30 000 de enoriasi din intreaga tara au venit sa-l intimpine. Si poate c-ar fi fost si mai multi daca nu s-ar fi creat o confuzie, postul de radio "Europa libera" anuntind intilnirea cu pastorul la Manastirea Voronet. Impresionat de masiva prezenta, dar mai cu seama de faptul ca nici macar comunismul, cu rigorile lui cunoscute, n-a reusit sa-i indeparteze pe romani de Dumnezeu, Billy Greem, la solicitarea personala a lui Ceausescu, a cerut Congresului american acordarea clauzei natiunii celei mai favorizate tarii noastre. Atunci a fost obtinuta intiia data clauza. Iata asadar ca nu o data, ce nu reusesc politicienii cu discursurile lor de ventriloc, reusesc oamenii de rind cu credinta in Dumnezeu.
Manastirea Vorona nu este insa singurul lacas monahal din aceasta comuna. Undeva, in miezul padurii o alta manastire isi primeste enoriasii cu aceeasi ospitalitate: Manastirea Sihastria Voronei ale carei particularitati i-au adus si ei de mult celebritatea. Aici exista si o icoana unica in lume, chiar la intrarea in altarul bisericii, ce o infatiseaza pe maica Domnului cu Isus de mina, nu in brate cum sint cele obisnuite. Infiintata mai intii ca schit de catre cuviosul Onufrie – un adevarat atlet al credintei si osirdiei evlavioase – Manastirea Sihastria Voronei mai e cunoscuta azi si pentru vrednicia calugarilor de aici de a se supune infrinarii si ispitelor imbuibarii. De aproape zece ani calugarii manastirii nu s-au mai infruptat din carne, preferind pentru cele doua mese zilnice doar roadele pamintului. Singura exceptie o face ziua Bunei Vestiri, cu dezlegare la peste, cind de altfel este si hramul bisericii. Pentru pilda care le-a dat-o urmasilor, cuviosul Onufrie va fi canonizat in curind de Sfintul Sinod al Bisericii Ortodoxe.
Cele doua manastiri ale Voronei au in total patru biserici. Dar ele nu sint singurele din comuna. In afara acestora mai exista inca unsprezece. Cele mai vechi sint in Icuseni, Joldesti si Poiana. Cea mai noua este chiar in centrul comunei. Conceputa initial ca o troita inchinata martirilor revolutiei, ea a devenit in cele din urma o biserica in toata regula, impozanta, incapatoare pentru enoriasi din trei sate. Contributia pentru inaltarea ei a fost exclusiva a localnicilor, mobilizati, ca sa spunem asa, de epitropul Dumitru Siminiceanu, care s-a ocupat inca de la inceput de administrarea fondurilor si de lucrarile de constructie. Biserica, cu hramul de Sfintii Constantin si Elena, e slujita acum de cel mai tinar preot al comunei, Cristian Stefan. Parintele Stefan are doar 23 de ani, insa evlavia cu care isi gospodareste lucrarea duhovniceasca a atras simpatia credinciosilor, care vin sa i se spovedeasca si sa ceara prin el impacarea cu Dumnezeu. Au fost si circotasi care au spus ca bisericii din poiana i se "fura" enoriasii, insa parintele, cu de acum cunoscuta-i cumintenie sufleteasca, spune: "Eu nu oblig pe nimeni sa vina la mine. Omul e liber sa-si aleaga biserica. Dar nici nu ma pot impotrivi celor care vin si sa-i trimit in alta parte".
Asadar voronenii si-au construit de-a lungul timpului nu mai putin de 15 biserici. Ceea ce-i demn de toata lauda pentru o asezare de numai 8000 de locuitori. Nici orasul Botosani, cu cele peste 140 000 de suflete nu are atitea. Sa fie un miracol al divinitatii? Sa fie convingerea voronenilor ca pentru impacarea sufletului nu e de ajuns doar sa-i inalti Dumnului imnuri si osanale, ci si lacasuri de cult? Cine stie.
Trecind insa peste granita spiritualitatii crestine, trebuie sa-o spunem ca si din manifestarile laice voronenii si-au facut deja un nume. Un renume chiar am putea spune, judecind dupa atractia strainilor pentru aceasta asezare. Cei mai de seama vizitatori ai comunei sint de acum si prietenii cei mai apropiati, reprezentantii orasului Aurillac din Franta. Saptamina aceasta au fost prezenti din nou si, pe linga ajutoarele umanitare – calculatoare, medicamente, aparatura electrocasnica – acum au venit si cu bazele definitivei infratiri dintre cele doua localitati. Si, ca un simbol al prieteniei de acum perpetue, au plantat un trandafir – rod al specialistilor horticoli din Aurillac – in curtea Liceului din Vorona. Profesorul Aurel Stefan, director coordonator al scolii, spunea ca acest simbol este parafa care vizeaza infratirea: "Semnatura oficiala va fi pusa saptamina viitoare la Aurillac, unde va fi prezenta o delegatie din comuna noastra". Din partea franceza la acest eveniment – simbol a fost prezent adjunctul de primar al orasului Aurillac, Jean Lous Bac.
Cu ajutorul credintei in Dumnezeu voronenii au intrat in Europa inaintea Romaniei. (Florentin FLORESCU)