Atacatorul "X" – la judecata

luni, 19 martie 2001, 00:00
6 MIN
 Atacatorul "X" – la judecata

Desi, teoretic, doar animalele de prada pot fi fioroase si monstruoase, un galatean si-a lipit pe frunte aceste doua stigmate, dupa o cascada de atacuri bestiale asupra unor femei din Braila si Galati. Individul, ale carui agresiuni, in faptul serii, asupra unor femei singure si elegante, au deschis, zile la rind, prima pagina a ziarelor, supranumit "Dorobantul" de Braila sau "Tilharul" de Galati, a fost identificat, dupa o alarma de gradul "0" declansata in institutiile de politie din cele doua orase, ca fiind recidivistul international Lica Pletosu din Galati. Pletosu a fost, in cele din urma, dupa doua luni de anchete "sub lanturi", trimis in fata completului de judecata. Cel mai greu ii va fi, insa, atacatorului sa dea piept cu "juratii"- victime, care alcatuiesc un "complet" fatidic, numarind exact 13 persoane.
Detinut de drept comun, de citeva zile de cind este in Penitenciarul Galati, Lica Pletosu – barbatul care a terorizat Braila si Galati mai bine de o luna de zile – este si cel mai dusmanit incarcerat al momentului. Puscariasii il "miriie" pe la colturi, desi, deocamdata, nu ii sar la git. De ce? Simplu: detinutii se gindesc ca una dintre victimele atacatorului ar fi putut fi cineva apropiat lor. Insa, vrind-nevrind, Lica Pletosu le inspira teama chiar si celor mai de temut "penali". Cu alura "blonda" si corp adus de spate ca un semn de intrebare, atacatorul de femei va comparea la bara Judecatoriei Galati, peste exact 13 zile de la depunerea lui in penitenciar.
Pretul libertatii: sex cu prostituate contra bijuterii
Maricica Pletosu, mama lui Lica, ne-a declarat, in urma cu doua zile, ca nu si-a vazut fiul din momentul in care politistii l-au ridicat de acasa si ca, ori de cite ori se deplaseaza la Politia Galati, sa-i duca acestuia pachete sau macar sa vorbeasca cu el, este refuzata, chiar daca tot politistii ii spun ca Lica Pletosu are dreptul la vorbitor si la pachet. Maricica Pletosu nu stie daca Lica are sau nu un aparator. De fapt, Pletosu nu mai este in arestul IPJ Galati, din data de 7 martie, cind a fost transferat la penitenciar.
Rechizitoriul intocmit de procurorii galateni numara cam 30 de pagini si contine elemente-bomba in cazul atacatorului "X". Astfel, s-a stabilit perioada de timp in care barbatul de 33 de ani a actionat pe raza municipiilor Braila si Galati: intre 27 decembrie 2000 si 4 februarie 2001. Arestat la trei zile de la ultima lovitura, data in Braila, in sarcina lui Pletosu s-a retinut infractiunea de tilharie cu violenta si in forma continuata. In perioada mai sus mentionata, individul a facut 13 victime, toate femei, 6 din Galati si 7 din Braila. Dintre acestea, doar 10 au fost jefuite de posete si bijuterii, pe celelalte 3 lovindu-le puternic in cap si apoi luind-o la fuga, speriat de tipetele acestora. Cele 13 femei s-au constituit parti civile, alaturi de Spitalul Judetean "Sf. Andrei" din Galati, Spitalul "Sf. Spiridon" din Braila si Spitalul Clinic de Urgenta "Floreasca" Bucuresti. Arestatului i se cer, deocamdata, citeva zeci de milioane, contravaloarea ingrijirilor medicale ale victimelor. La intiiul termen al primei instante, victimele vor declara si daunele morale pe care i le solicita atacatorului.
"Nici nu stiu daca am sa ma duc sa-i cer ceva. Imi este atit de teama de momentul vederii acestuia, incit imi vine sa ma las pagubasa", ne-a declarat Valeria G., una dintre victimele din Braila.
Rechizitoriul consemneaza si faptul ca, desi initial a avut o atitudine sincera, insusindu-si toate atacurile pentru care Politia a prezentat probe, ulterior, s-a constatat ca Lica Pletosu a negat existenta vreunui plan de actiune si a unui mod de operare bine coagulat. Procurorii au notat, insa, faptul ca vinatorul de femei actiona in faptul serii, isi urmarea victimele, le ataca cu lovituri crincene, indeosebi la nivelul capului, si, apoi, in functie de situatie, le jefuia. Parchetul Galati confirma acea prima ipoteza, lansata intii de "Monitorul", cum ca Lica Pletosu facea naveta cu trenul intre Galati si Braila si opera intre cursele feroviare, pina la lasarea serii in Braila si, pina la lasarea noptii, in Galati. Dupa aceea, individul valorifica bunurile furate si se intorcea "curat" ca un nou nascut la domiciliu, unde parintii ii scotoceau prin buzunare.
"Cele mai multe dintre bijuteriile din aur furate de la victime au fost date unor prostituate din Galati, contra unor acte sexuale. Alte bijuterii erau plasate pestilor, care le duceau la diverse case de amanet, platindu-l pe Lica Pletosu tot cu fete", mai arata actul de trimitere in judecata. In aceste conditii, toata povestea cum ca Lica Pletosu era in pragul unui mariaj sublim, relatata de mama lui, Maricica, se naruie ca un castel de nisip. Asadar, daca aceasta este impresia lasata de Lica parintilor sai, inseamna ca fata aceea, Cristina "si atit", ori era complice – si atunci stie tot -, ori era paravanul sub care Lica poza in baiat de casa, in timp ce mutila femei nevinovate in scarile blocurilor, pentru citeva inele din metal pretios si citeva sute de mii de lei. Sintem si noi curiosi: cind va fi gasita aceasta Cristina si ce are ea de zis? Deocamdata, in rechizitoriu nu se sufla o vorba despre ea.
Cert este ca Pletosu a avut un plan de operare "stabil". "Si-a miscat actiunea intre doua trenuri, pe ruta Galati-Braila si retur, actionind cu hotarire si cu premeditare", se arata in document. Desi nu putem ignora ca, la un moment dat, una dintre victimele lui Pletosu, care l-a urmarit in timpul reconstituirii, a gasit inadvertente intre felul in care a fost atacata si modul in care a aratat Pletosu ca ar fi comis fapta: "L-am vazut, mimind, ca s-a oprit linga un gardut din fata blocului, ca si cum de acolo m-ar fi urmarit, ori eu imi amintesc faptul ca, in seara cind am fost atacata, am trecut pe linga acel gardut si n-am vazut pe nimeni. Am vazut doua persoane, ceva mai incolo, in dreptul alimentarei."
Pletosu a avut, dintotdeauna, un ghimpe impotriva femeilor
Surse din Penitenciarul Galati au sustinut ca Lica Pletosu este detinut la sectorul de maxima siguranta, insa nu la "Periculosi". Acesta suporta regimul de detentie si chiar se conformeaza regulamentului inchisorii, fiind, adesea, suspect de docil. Pletosu nu acuza nici o boala si, de cind este in puscarie, n-a cerut asistenta sanitara ori medicatie pentru vreo afectiune cronica. Maninca ce i se da si, intr-adevar, pina mai ieri, n-a primit absolut nici un pachet de acasa. Se zice ca nici macar nu doreste sa-si vada apropiatii ori sa primeasca ceva de la ei. Intr-un cuvint, e foarte cuminte. Cu toate acestea, el a reusit sa-si atraga ura celorlalti detinuti. Asta, mai ales pentru ca aproape toate infractiunile comise de el au avut drept victime femei. Se stie deja ca, in puscarie, violatorii au cele mai grele necazuri de tras din partea celorlalti incarcerati. Ori, Lica Pletosu are la activ un viol calificat (adica in grup, n.n.), perversiuni sexuale si furt – pentru care, la data de 10.09.1991, a fost condamnat la opt ani de puscarie.
Liberat conditionat la data de 23.02.1995, cu un rest de pedeapsa insumind 1.458 de zile, Pletosu a plecat legal in Iugoslavia, unde, impreuna cu o tinara tot din Galati, a comis o tilharie. Si el, si fata au incasat cite 13 ani de detentie, insa, la scurt timp, galateanca a scapat, iar lui i s-a micsorat pedeapsa la 6 ani de puscarie.
La data de 22 decembrie 2000, statul sirb l-a expulzat in Romania. La doar cinci zile de la intoarcere, pe 27 decembrie, Lica a lovit, pentru prima data, in Braila. Numai femei. Pe de o parte, atacatorul era deosebit de pervers si bine organizat in actiunile sale, reusind, atunci cind era surprins in flagrant, sa-si puna masca unui individ care vrea sa ajute victima. Pe de alta parte, acasa, atunci cind mama sa il lua la intrebari – unde a fost, ce a facut – chiar cind acesta lipsea foarte putin de la domiciliu, poza in copil cuminte, dornic sa-si intemeieze o familie si sa nu mai aiba de-a face, in veci, cu puscaria. Docilitatea pe care o simula fata de mama si tatal sau – oameni bine vazuti in Galati – o manifesta, acum, si in inchisoare. Pina la "recoltarea" unor probe in materie, Lica Pletosu ramine cel mai surprinzator personaj din lumea infractionala, poate nu singurul tilhar de acest gen, dar in mod cert unicul care a reusit performanta de a tine drepti politistii din judetele Galati si Braila, pret de 40 de zile. (Nicoleta BUTNARU)

Comentarii