Formularul unic de autorizare, solutia eradicarii birocratiei

vineri, 02 martie 2001, 00:00
2 MIN
 Formularul unic de autorizare, solutia eradicarii birocratiei

Intreprinderile mici si mijlocii din Romania au ajuns intr-o stare extrem de grava, de decapitalizare enorma, a declarat ieri, la Braila, George Cojocaru, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si a municipiului Bucuresti (CCIRB).
Aceasta situatie, a subliniat Cojocaru, se datoreaza legislatiei economice extrem de incoerenta, de instabila, de stufoasa, cu posibilitati multiple de a fi interpretata, mai ales de organismele financiare, dar si fiscalitatii impovaratoare. Potrivit datelor statistice ale CCIRB, din cele peste 700 de mii de societati care au fost inregistrate incepind din 1990, adevaratul numar al celor care "mai respira" se situeaza in jurul a 300 de mii, iar daca sint date la o parte cele care inchid anul cu profit, "avem tabloul exact al economiei romanesti".
Pornind de la cauzele care au determinat actuala stare de fapt, Cojocaru a spus ca o problema majora cu care se confrunta IMM-urile, si nu numai, este problema birocratiei, care face nu numai ca intreprinzatorul sa piarda foarte mult timp, dar este principala sursa de coruptie la nivelul functionarilor publici.
"Exista doua probleme abordate de autoritati: infiintarea, respectiv constituirea firmei si problema avizelor si autorizatiilor. Sint doua lucruri absolut diferite", a aratat presedintele CCIRB.
In prima situatie, problema este la indemina Camerelor de Comert, prin ORC. Pe parcursul anilor, ele au reusit sa se perfectioneze ajungindu-se azi, in Bucuresti, ca termenul de inregistrare sa nu depaseasca maximum cinci zile, in timp ce, la nivelul judetelor, constituirea unei societati dureaza trei zile.
Cea mai mare problema apare insa la avize si autorizatii. Datorita legislatiei actuale, eliberarea actelor respective de catre ministere si autoritatile locale se desfasoara anevoios, necesita un numar impresionant de documentatii birocratice si o perioada foarte mare de timp.
In aceasta situatie, plecind de la initiativa premierului Adrian Nastase privind simplificarea procedurilor de inregistrare a firmelor, Sistemul Camerelor de Comert a venit cu o propunere: existenta unui formular unic de autorizare in care sa fie trecute principalele autorizatii sau avize si institutiile care trebuie sa le elibereze.
"Intreprinzatorul va veni la Camera de Comert si va face un singur rind de documente. Camera emite un singur certificat, il pune la dispozitia unei comisii, care sa se intruneasca o data sau de doua ori pe saptamina si, intr-o perioada de maximum doua saptamini, sa avem toate avizele pe acelasi formular", a explicat George Cojocaru. (Mircea CIUCASU)

Comentarii