Copiii care se nasc din nou la virsta de 14 ani

Pentru acesti copii, diagnosticati cu handicap psihic sever, realitatea e cu totul altfel decit o percepem noi, ceilalti. Deprinderi de viata care noua ni se par firesti, cititul, scrisul, mersul la baie, folosirea tacimurilor, reprezinta pentru ei performante extraordinare. Sint copii ai caror parinti nu-i scapa din ochi nici o clipa, copii pe care lumea nu-i vede si, din nefericire, nu-i cunoaste cu adevarat. Blamati de catre multi dintre noi, cei "normali", sint tinuti in casa de parinti cu anii. Izolarea lor este vazuta de familii drept cea mai buna masura de protectie, desi efectele sint mai degraba negative asupra sanatatii si confortului vietii lor. Centrul vocational de zi pentru copiii cu handicap grav si pentru parintii acestora este un proiect initiat de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi care si-a propus sa-i invete pe acesti copii sa traiasca si pe parinti sa nu le fie rusine cu ei.

"Vrem sa aratam ca acesti copii exista"

Vizita noastra a stirnit o adevarata "revolutie" printre copiii din centru. Cei mai multi vroiau sa spuna cite ceva, sa arate ce au mai facut nou sau sa se laude cu lucrurile preferate. Totusi, unii dintre ei nu au invatat inca sa fie sociabili si se retrag intr-un colt in momentul in care observa persoane straine. Vocea familiara a directoarei centrului ii determina intr-un final sa-si arunce privirile si spre noi.

"Sapca! Sapca!", spune Alex, indreptindu-se brusc catre un cuier din care ia o sapca albastra. Fata i se lumineaza instantaneu si intinde spre noi respectiva sapca despre care directoarea ne lamureste ca este preferata lui. Urcam scarile pina la etajul I pentru a vedea ce fac copiii dupa masa de prinz.

Andrei zimbeste cu gura pina la urechi in permanenta, nu-l intereseaza ca dintii lui mai mult sint lipsa decit prezenti, important e ca a venit ora pentru desene animate. Se aduna toti pe fotolii si asteapta ca cineva sa le deschida televizorul. Dupa ce s-a intimplat asta, noi am devenit practic invizibili, nimeni nu ne-a mai bagat in seama, toata atentia copiilor indreptindu-se spre ecranul in care Tom si Jerry aveau iar ceva de impartit.

"Acest proiect este primul de acest fel din Iasi si ne propunem sa ajutam atit copiii cu deficiente grave, cit si parintii acestora. Vrem sa aratam ca acesti copii exista si ca nu merita sa fie marginalizati", a declarat Mihaela Olteanu, coordonatoarea centrului.

Centrul are program patru zile pe saptamina, joi si vineri de la 12 la 20, simbata si duminica de la 8 la 17, si aici exista doua sali de terapie ocupationala, un cabinet de logopedie si o sala de kinetoterapie. Terapia de specialitate de care beneficiaza fiecare copil este asigurata de un numar de sapte specialisti: coordonatorul centrului, un asistent social, un psiholog, un logoped, un kinetoterapeut si doi terapeuti ocupationali.

Fiecare dintre cei 200 de copii cu handicap psihic sever care au fost selectati din municipiu si comunele limitrofe beneficiaza de 144 de ore in cadrul centrului. Ei sint transportati pina aici si inapoi, acasa, cu un microbuz. La centru maninca de doua ori pe zi.

"Cred ca se aplica legea compensatiei. Copilul meu are auzul extraordinar"

"E o provocare sa ingrijesti un astfel de copil. Nu multi parinti stiu sa faca asta, si din nefericire inca ne mai luptam cu mentalitati gresite. Inca mai sint parinti carora le e rusine cu propriii copii", a spus Mihaela Olteanu.

Unii parinti fac totusi eforturi sa-si schimbe atit propria mentalitate, cit si pe cea a oamenilor din jur. "Pina sa ajung la acest centru, nu mi-am lasat baiatul niciodata singur. Nu minca fara ajutor, nu urca scarile singur. Acum, ceva s-a schimbat. In primul rind, mi-am dat seama ca sint lucruri pe care el le poate face si fara ajutorul meu. Apoi am reusit sa ma conving ca el trebuie sa mai iasa si din casa, sa cunoasca si alti oameni", a povestit mama lui Alex.

Parintii care au reusit sa accepte "defectele" propriilor copii gasesc insa la ei talente pe care poate in mod normal nu le-ar fi observat. "Cred ca se aplica legea compensatiei. Copilul meu are auzul extraordinar. Nu vorbeste, insa aude telefonul sunind din cealalta parte a casei", a adaugat mindra o alta mama.

Activitatea din centru presupune atit o incercare de socializare a copilului, de relationare cu alti copii sau cu adulti, cit si o socializare a parintilor. "Astfel de parinti nu au niciodata timp pentru ei, grija lor permanenta este copilul. Prin faptul ca ii pot lasa citeva ore aici, stiind ca fiul lor este in siguranta, au si ei un moment de respiro, in care sa se ocupe de altceva sau sa se odihneasca", a precizat directoarea centrului.

Tatal fetelor a intentat divort si a cerut doar fata sanatoasa

Danuta a inceput sa participe la activitatile din centru de curind si inca e reticenta la cei din jur. Sta cu capul in jos si se uita temator la lumea care o inconjoara. Mama ei a explicat ca fetita are epilepsie si toti au invatat cum sa dea primul ajutor in cazul unei crize de acest fel.

Danuta mai are o sora, eleva in clasa a VII-a. "Ma gindesc citeodata ca poate o impovarez prea mult pe fata mai mare. Nu mi-a zis niciodata nimic, insa simt ca este frustrata citeodata de atentia pe care i-o acord Danutei, si stiu ca este foarte greu pentru ea", isi face reprosuri mama fetitelor.

Cele doua surori se inteleg mai mult prin semne, pentru ca Danuta nu vorbeste foarte mult. "Nu a fost simplu sa-mi cresc copiii. Tatal lor a intentat divort si a vrut sa ia cu el numai fata sanatoasa. Din fericire, mi-am pastrat ambii copii si m-am recasatorit cu un om minunat care le iubeste pe amindoua. Ma numar printre norocoase", mai spune femeia.

Un alt tata a revenit la familie cind a vazut progresele copilului

In cadrul intilnirilor de la centru, fiecare parinte invata unul de la altul, se ajuta reciproc sa treaca peste anumite momente mai grele sau, pur si simplu, invata sa se relaxeze si sa mai uite de probleme. Nu de putine ori s-a intimplat ca cei care s-au intilnit aici sa devina prieteni buni, asemenea propriilor copii. "Numai cine a trecut prin asa ceva poate intelege ce simte un parinte care are un copil cu handicap psihic", a spus o alta mama.

Chiar daca in ziua vizitei noastre la centru erau doar mame, conducerea a tinut sa precizeze ca vin si tatici la aceste intilniri. De altfel, un tata care era pe punctul de a renunta la propriul copil s-a intors la familia sa dupa ce a vazut cite progrese a facut copilul in urma activitatilor din centru. Parintii au invatat sa se bucure la cel mai mic gest nou pe care il face copilul. Orice deprindere invatata devine un prilej de sarbatoare.

"Acesti copii au un simt in plus fata de noi"

Am plecat din camera in care se adunasera parintii si, in drum spre iesire, ne-am oprit in camera copiilor sa ne luam la revedere. Citiva inca se uitau la desene animate.

La o masa, Bogdan rezolva niste exercitii la matematica. Are 14 ani si a terminat anul acesta clasa a IV-a. L-am intrebat ce face si ne-a aratat mindru caietul. A ridicat privirea si m-a fixat cu niste ochi mari de o culoare nedefinita, dar care parca iti ajugeau direct in suflet. A intins mina spre mine si m-a intrebat cum ma cheama. Mi-a repetat numele de citeva ori, parca pentru a nu-l uita. Mi-a strins mina, s-a ridicat si m-a imbratisat mingiindu-ma pe par ca si cum am fi prieteni de-o viata. Pina sa ajunga la centru se temea de spatii inchise si de oameni straini. Am iesit din centru convinsa ca am avut ocazia sa cunosc oameni deosebiti, si nu pentru ca ar fi bolnavi, ci pentru ca au ceva special, doar al lor. Trebuie doar intelesi si acceptati.

"Acesti copii au un simt in plus fata de noi, ceilalti, sint convinsa de asta. Depinde doar de noi sa-i invatam sa ne accepte", a mai spus Mihaela Olteanu.

Peste 500 de copii cu dizabilitati

"In judet avem peste 500 de copii cu dizabilitati psihice in familii, si din cauza numarului mare am hotarit si infiintarea unei echipe mobile de specialisti care se deplaseaza la domiciliul lor pentru consiliere. Practic, ii invata pe parinti exercitii simple de recuperare, care sint la indemina fiecaruia", a declarat Pintilii Penciuc, director adjunct DGASPC.

Pe de alta parte, la ce sa se astepte parintii in momentul in care isi aduc copiii intr-un astfel de centru? Pina unde merge recuperarea lor? "Centrul de zi a fost infiintat cu doua scopuri: degrevarea parintilor de copilul care poate deveni la un moment dat o povara si dezvoltarea in rindul copiilor a unor atitudini si deprinderi, in limita posibilului, a gravitatii bolii. In cazul unora, o evolutie extraordinara poate fi reprezentata doar de simplul fapt ca se deplaseaza singuri. Alti copii au invatat sa scrie la 14 ani sau au invatat sa manince", a mai spus Penciuc.

Centrul de zi isi are sediul in strada Stejar nr. 28 si a fost infiintat in martie 2007 printr-un proiect PHARE. Parintii isi pot aduce copiii aici daca acestia au virste intre 7 si 18 ani, au certificat de incadrare intr-un grad de handicap, au domiciliul pe raza municipiului sau in comunele limitrofe si sint in evidenta DGASPC.

Publicitate și alte recomandări video