DNA Iasi isi da cu stingul in dreptul intr-un dosar de coruptie

miercuri, 01 decembrie 2010, 01:49
3 MIN
 DNA Iasi isi da cu stingul in dreptul intr-un dosar de coruptie

Gafa de proportii a procurorilor DNA Iasi. Un comunicat de presa postat pe site-ul Directiei Anticoruptie arunca in aer modul in care procurorii ieseni isi fac treaba. DNA anunta ieri-dimineata ca avocatul Christy Mirsanu a fost trimis in judecata pentru trafic de influenta. In acelasi timp, avocatul acuzat se indrepta spre sediul DNA Iasi pentru a i se prezenta materialul de urmarire penala.

Practic, anchetatorii i-au intocmit actul de acuzare inainte ca cel acuzat sa aiba posibilitatea, conform procedurilor, de a-si propune probe in aparare si de a vedea pe ce se sprijina acuzarea procurorilor. Ulterior, comunicatul a fost retras de pe pagina de internet a DNA, si a fost transmisa "o precizare" in care se anunta ca dosarul avocatului Mirsanu nu a fost trimis in instanta. "In succesiunea actelor procedurale s-a pus carul inaintea boilor", spune avocatul Ionel Nechita, cel care il apara pe Mirsanu in dosarul respectiv.

Procurorii anticoruptie ieseni si-au dat cu stingul in dreptul intr-un dosar care il vizeaza pe avocatul Christy Mirsanu.

Ieri-dimineata, pe pagina oficiala de internet a Directiei Nationale Anticoruptie a fost postat un comunicat de presa prin care se anunta ca avocatul Mirsanu a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenta. "Potrivit rechizitoriului, in luna octombrie 2009, Mirsanu a pretins de la un denuntator suma de 60.000 lei promitindu-i, in schimb ca va interveni pe linga judecatori din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru ca acestia sa pronunte o hotarire definitiva prin care denuntatorul si fratele sau sa primeasca o condamnare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei. Denuntatorul si fratele sau fusesera condamnati de Tribunalul Iasi si Curtea de Apel Iasi la o pedeapsa de cite 5 ani cu executare in regim de detentie pentru infractiunile de tentativa la omor si lipsire de libertate in mod ilegal", anunta DNA.

Potrivit comunicatului DNA, din suma ceruta, avocatul ar fi incasat 45.000 de lei in trei transe in perioada octombrie – decembrie 2009. Citeva ore mai tirziu, comunicatul a fost insa scos de pe pagina de internet a DNA, iar Biroul de Informare si Relatii Publice a transmis o precizare catre mass-media.

"Referitor la comunicatul privind pe invinuitul Mirsanu Christy Gabriel, din cauza faptului ca a intervenit o eroare de comunicare intre Serviciul Teritorial Iasi si Biroul de Informare si Relatii Publice, facem urmatoarea precizare: Avind in vedere ca procurorii Serviciului Teritorial Iasi nu au finalizat dosarul penal, in acest moment dosarul nu este trimis spre judecare la Curtea de Apel Iasi", au transmis reprezentantii DNA.

"Acum ne asteptam si la o condamnare inainte de a incepe judecarea unui dosar"

Practic, avocatul Mirsanu a fost pus sub acuzare inainte ca cercetarile din dosar sa fie finalizate. Avocatul fusese citat ieri-dimineata la ora 10 la sediul DNA pentru a i se prezenta materialul de urmarire penala. Potrivit procedurilor in aceasta faza a anchetei, persoana cercetata ia la cunostinta despre probele adunate de procurori impotriva sa si isi poate propune probe in aparare. Numai ca, in momentul in care a intrat in sediul DNA tocmai pentru a vedea probele din dosarul in care era cercetat, avocatul Mirsanu a aflat ca deja fusese trimis in judecata de aproximativ doua ore.

Contactat telefonic, Christy Mirsanu a refuzat sa comenteze modul in care a procedat DNA Iasi. Aparatorul sau a precizat ca anchetatorii s-au antepronuntat in ceea ce-l priveste pe clientul sau. "Clientul meu fusese chemat pentru prezentarea materialului de urmarire penala, in conditiile in care pe site-ul DNA fusese postat comunicatul ca a fost trimis in judecata, comunicat preluat si de alte site-uri si de mass-media. In succesiunea actelor procedurale s-a pus carul inaintea boilor, asta s-a intimplat la DNA Iasi. Rechizitoriul a fost intocmit inainte de a i se prezenta materialul de urmarire penala", a spus avocatul Ionel Nechita, cel care il apara pe Mirsanu in acest dosar.

"Putem spune ca de acum ne asteptam si la o decizie de condamnare inainte de a citirea actului de sesizare a instantei, adica inainte de a incepe judecarea unui dosar. Atit ne mai lipseste in Romania, ca in rest le avem pe toate", a mai completat avocatul Nechita.

Comentarii